Transport internațional „la negru” în regiunea Cernăuți: peste 5 milioane de grivne nedeclarate

Detectivii Direcției teritoriale a Biroului pentru Securitate Economică din regiunea Cernăuți au destructurat o schemă de evaziune fiscală în domeniul transportului internațional de pasageri.

Un transportator din regiunea Ternopil organiza curse regulate pe ruta Ucraina–Italia, însă o parte semnificativă a veniturilor nu era declarată. Biletele, cu prețuri cuprinse între 100 și 120 de euro, erau achitate în numerar și nu figurau în evidențele contabile.

Prin utilizarea unei contabilități duble și a plăților „din umbră”, organizatorul s-a sustras de la plata impozitelor în valoare de peste 5 milioane de grivne, precizează Biroul pentru Securitate Economică din regiunea Cernăuți.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat documente contabile neoficiale, note manuscrise și echipamente informatice. Investigația penală, inițiată în baza articolului 212, alineatul 2 din Codul Penal al Ucrainei, este în desfășurare.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina