Comitetul European al Regiunilor a sprijinit lansarea unei strategii macroregionale a UE pentru Regiunea Carpatică și s-a angajat să susțină implementarea acesteia. Decizia, importantă pentru opt țări și 44 de regiuni, a fost adoptată în cadrul reuniunii Grupului de lucru pentru Ucraina al Comitetului.
Potrivit instituției, sprijinirea integrării regiunilor carpatice a fost inclusă în noul pachet actualizat de 10 puncte destinat Ucrainei. Măsura va fi luată în calcul în pregătirea perioadei de programare 2028–2034 pentru politica de coeziune. Documentul urmează să fie prezentat în plenul Comitetului European al Regiunilor.
Următorul pas îl reprezintă lucrul cu guvernele statelor participante și instituțiile europene pentru redactarea textului strategiei și stabilirea unei poziții comune.
Subiectul a fost discutat în prezența reprezentanților Comisiei Europene, ai Comitetului Regiunilor, ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, ai Asociației Orașelor din Ucraina, ai asociațiilor naționale ale comunităților locale, precum și ai liderilor regionali.
Inițiativa „Carpatica”, lansată de Președintele Ucrainei, câștigă tot mai mult sprijin în Europa, având ca obiectiv consolidarea cooperării transfrontaliere, dezvoltarea infrastructurii și a turismului în zonele montane și întărirea legăturilor culturale și economice.
Reprezentanții ucraineni au mulțumit partenerilor europeni, șefului statului, Oficiului Președintelui și autorităților regionale pentru sprijinul acordat promovării acestei platforme și pentru eforturile comune dedicate integrării Ucrainei în comunitatea europeană.
Elvira Chilaru


