Un antreprenor din regiunea Cernăuți a fost depistat comercializând combustibil contrafăcut, informează Procuratura Regională Cernăuți. În urma unei anchete, s-a stabilit că acesta achiziționa constant benzină produsă ilegal, pe care o vindea sub eticheta combustibilului standard A-92 și A-95.
Benzina era stocată direct în incinta stației de alimentare, de unde era distribuită consumatorilor prin coloane de alimentare clasice.
În timpul perchezițiilor, autoritățile au descoperit peste 15.000 de litri de carburant de calitate inferioară, fapt confirmat ulterior de o expertiză tehnică.
Antreprenorului i s-a adus la cunoștință suspiciunea de comitere a unei infracțiuni prevăzute de art. 204 alin. 1 din Codul Penal al Ucrainei – achiziționarea, depozitarea și vânzarea de produse petroliere fabricate ilegal, în scop de profit.
Alexandru Vasilachi


