Veteranii din Cernăuți, cu proteze, au cucerit Hoverla

Veterani din Cernăuți au participat la o nouă ascensiune de iarnă pe vârful Hoverla, cel mai înalt punct al Ucrainei, în cadrul programului de recuperare și reintegrare „Mandrotapia” (terapia prin călătorie). Inițiativa îmbină efortul fizic cu sprijinul psihologic, oferind participanților oportunitatea de a-și depăși limitele și de a-și consolida încrederea în propriile forte, se arată într-o postare publicată pe Facebook de Aliona Atamaniuk, citatată de molbuk.ua.

Pentru sportivii echipei de fotbal „Stali Bucovina”, aceasta a fost cea de-a cincea ascensiune. Veteranii au parcurs traseul purtând proteze, în condiții meteorologice dificile, caracterizate de vânt puternic, ceață densă și troiene consistente de zăpadă.

Participarea lor la astfel de provocări montane reprezintă nu doar un test de rezistență fizică, ci și un demers simbolic de reafirmare a capacității de a merge mai departe, în pofida traumelor suferite.

„Sâmbătă. Ora 4 dimineața. Orașul încă doarme. Iar cei care au ales să trăiască viața din plin pornesc deja la drum. Un drum în sus. Spre munți. Spre încercare. Spre sine”, se arată într-o postare publicată pe Facebook de Aliona Atamaniuk.

Programul „Mandrotapia” este cunoscut pentru implicarea veteranilor în activități montane și sportive, acestea având rol terapeutic și contribuind la procesul de recuperare fizică și emoțională.

Leonid Parpaut

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina