115 ani de la fondare: Cum sunt restaurate documentele păstrate în Arhiva de Stat din Cernăuți (VIDEO)

Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți, numită inițial „Arhiva Ținutală a Bucovinei”, a fost fondată în perioada austro-ungară, pe 1 noiembrie 1907.
După instaurarea administraţiei româneşti, Arhiva Ţinutală a Bucovinei este transformată la 22 august 1924 în Comisiunea arhivelor statului din Bucovina, subordonată Ministerului Instrucţiunii, preşedinte al căreia a fost numit cunoscutul istoric şi activist politic Ion Nistor.
În 1938 instituția este reorganizată în Direcţia Regională Cernăuţi a Arhivelor Statului, condusă nemijlocit de Direcţia Generală a Arhivelor Statului din România, cu sediul în Bucureşti. Ea a fost lichidată în martie 1944, după cea de-a doua „eliberare” a ţinutului de către sovietici, în acelaşi an fiind recreată ca Arhivă Regională de Stat Cernăuţi a Republicii Ucrainene, iar din 1991 – devine Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuţi, instituţia respectivă numărându-se printre cele mai vechi şi bogate în materiale importante din trecutul istoric, în fondurile ei păstrându-se documente din diferite perioade – austro-ungară, țaristă, românească, sovietică și ucraineană, în limbile germană, română, rusă şi ucraineană.
Anul acesta, Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți sărbătorește jubileul de 115 ani.
Pe parcursul celor 115 ani de existență, instituția de arhivă a adunat un valoros tezaur – în fondurile Arhivei se află importante documente începând cu secolul al XV-lea şi până în prezent. Ea a devenind unică prin valoroasele materiale, documente, referitoare nu doar la istoria ţinutului bucovinean, ci şi la cea a Austriei, României, Basarabiei şi a altor ţări europene.
Atelierul de restaurare
„Multe documente necesită a fi restaurate. Anul trecut am deschis un atelier de restaurare. Acolo s-au recrutat mai mulți specialiști. Acum, procesul de restaurare și reparare a documentelor se desfășoară intens. Avem 1 milion de documente din perioada pre-sovietică, iar 850.000 dintre ele necesită a fi restaurate”, spune Mikola Rubaneț, directorul Arhivei de Stat a regiunii Cernăuți.
Cel mai mult se lucrează cu cărţile metricale. Înainte de a începe procedura de restaurare, se stabilește tipul și natura deteriorării, se planifică ordinea de restaurare, se determină complexitatea și succesiunea lucrărilor. Procesul are loc în mai multe etape: pulverizarea, dezasamblarea pe foi, curățarea, completarea fragmentelor pierdute, uscarea, formarea caietelor, presarea, tăierea lor. În același timp, se utilizează clei și hârtie specială.
De la începutul anului, atelierul a restaurat circa 41.000 de documente.
Un reportaj despre activitatea atelierului de restaurare a fost realizat de jurnaliștii Agenții ACC.