Ungaria nu va sprijini alocarea de către UE a unui pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 20 de miliarde de euro.

Ungaria s-a opus alocării de către Uniunea Europeană a unui pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 20 de miliarde de euro, precum și prelungirii sancțiunilor împotriva cetățenilor ruși și belaruși. Declarația a fost făcută joi, 20 februarie, de purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltán Kovács, citându-l pe ministrul de externe Péter Szijjártó.

Potrivit ministrului de externe, Ungaria nu va susține acordarea acestui pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro din partea UE pentru Ucraina. Anterior, statele Uniunii Europene au discutat posibilitatea de a oferi Ucrainei unul dintre cele mai mari pachete de asistență militară, destinat să întărească poziția Kievului în negocieri.

„Nu vom sprijini cheltuirea banilor contribuabililor europeni pentru continuarea războiului”, a declarat Szijjártó.

El consideră că alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA a mutat politica globală spre pace, însă liberalii europeni încearcă să blocheze eforturile acestuia.

În plus, Ungaria nu intenționează să susțină extinderea sancțiunilor UE împotriva cetățenilor ruși și belaruși în cadrul reuniunii Consiliului UE din 24 februarie. Szijjártó consideră că mai întâi trebuie oferit timp pentru negocieri între SUA și Rusia.

„Nu vom fi de acord cu prelungirea sancțiunilor luni – avem timp până pe 10 martie”, a afirmat el.

Mandatul sancțiunilor în vigoare expiră pe 15 martie.

Anterior, s-a raportat și că Ungaria a blocat începerea discuțiilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și a formulat condiții suplimentare.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina