Negocieri de pace: Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a transfera Ucrainei – 200 de miliarde de euro. Potrivit jurnaliștilor, guvernele europene ar putea opta pentru un ”scenariu nuclear”. Europa dispune de instrumente semnificative de influență, deși UE a fost exclusă din negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, desfășurate la Riyad. Președintele SUA, Donald Trump, acționează de parcă ar avea „toate cărțile” pentru negocierile de succes privind încetarea războiului din Ucraina. Însă Bruxelles-ul are în ”mâneca” sa o armă secretă de 200 de miliarde de euro, scrie Politico, citat de Focus.ua.
După ce, pe 18 februarie, reprezentanții UE au fost excluși din negocierile SUA cu Rusia privind încetarea războiului, guvernele europene ar putea opta pentru un „scenariu nuclear” – confiscarea activelor suverane rusești care au fost înghețate după declanșarea invaziei de amploare asupra Ucrainei, notează sursa citată.
UE se află într-o poziție favorabilă, deoarece o mare parte din acești bani – aproximativ 200 de miliarde de euro – sunt păstrați în instituția financiară bruxelleză Euroclear și generează dobânzi. În SUA se află doar 5 miliarde din fondurile înghețate ale Rusiei. Confiscarea acestor active reprezintă un scenariu radical, ce poate garanta Europei un loc la masa negocierilor, după ce SUA și Kremlinul au decis să poarte negocierile la Riyad, fără reprezentanți ai continentului european.
Până ce miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale se vor reuni în Africa de Sud la summitul G20, guvernele UE continuă să aibă opinii diferite despre faptul că deblocarea acestor fonduri ar dovedi lui Trump că Bruxelles-ul mai are încă instrumente de influență, sau aceasta va fi în defavoarea UE.
„[Cu activele înghețate ale Rusiei] putem înlocui sprijinul SUA, dacă SUA nu vor susține Ucraina. Avem active rusești înghețate în Europa în valoare de 300 de miliarde de euro și trebuie să le folosim”, a declarat luni ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna.
sursa foto: 24tv.ua
Leonid Parpauț


