Trei funcționari din regiunea Cernăuți au pierdut statutul de invaliditate acordat de Comisia de expertiză medicală

Experții au verificat până acum 22 de dosare aparținând angajaților procuraturii, vămii și serviciului fiscal. Informația a fost furnizată de Institutul Ucrainean de Cercetare în Probleme Medico-Sociale ale Invalidității din cadrul Ministerului Sănătății, ca răspuns la o solicitare a audiovizualului public Suspilne.
În șapte cazuri, experții au confirmat deciziile fostelor comisii de expertiză medicală, însă în alte trei cazuri le-au anulat, considerând că funcționarii nu îndeplineau criteriile necesare pentru a fi recunoscuți ca persoane cu dizabilități. Alte 12 persoane au fost chemate pentru examinare clinică suplimentară, în vederea evitării eventualelor erori de expertiză. Rezultatele acestor examinări vor fi analizate de echipele de evaluare a stării funcționale a persoanelor din cadrul Institutului. Verificarea dosarelor funcționarilor este în curs de desfășurare.
Vom reaminti, pe 22 octombrie 2024, președintele Zelenski a convocat o ședință a Consiliului Național de Securitate și Apărare, în cadrul căreia s-a discutat despre investigarea cazurilor de invaliditate falsă în rândul procurorilor. În urma acestei ședințe, s-a decis desființarea MSEC și verificarea deciziilor comisiilor medicale care au stabilit invaliditatea unor funcționari (pe fondul unor scandaluri de corupție care au vizat conducerea unor comisii regionale și posibile atribuiri ilegale ale statutului de invaliditate în rândul unor procurori –n.r.).
Ministerul Sănătății, în colaborare cu forțele de ordine, a înființat un grup de lucru care analizează legitimitatea acestor decizii. Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei, Biroului de Investigații de Stat și Procuraturii Generale, grupul a examinat peste 2.600 de dosare până la 17 februarie 2025, dintre care mai mult de jumătate au fost deja procesate, iar peste 280 de decizii au fost anulate.
Pe 19 decembrie 2024, Consiliul regional Cernăuți a votat pentru lichidarea Comisiei Medico-Sociale situată pe strada Ruska, nr.7. În prezent, atribuirea statutului de invaliditate este realizată de grupuri de experți medicali practicieni, care evaluează impactul unei traume sau al unei boli asupra activităților zilnice ale persoanei. În regiunea Cernăuți funcționează peste 60 de astfel de grupuri.
Urmăriți-ne pe Telegram