„Cămașă brodată pentru apărător”: locuitorii din Ujgorod sunt invitați să participe la un flashmob simbolic

„Cămașă bordată pentru apărător” Voluntarii inițiativei „Mișcarea de sprijin pentru militarii din Transcarpatia”, care au grijă de militarii răniți internați în spitalele din Ujgorod, îi invită pe localnici să se alăture flashmobului simbolic „Ie pentru apărător” și să dăruiască o cămașă brodată unuia dintre aceștia.

„Mulți dintre ei nu au avut niciodată o astfel de cămașă, așa că, de Ziua Iei, ar fi un cadou deosebit, un semn de susținere și apreciere pentru băieți”, a declarat pentru Varosh voluntara Viktoria Sulima.

”Militarii noștri stau în spitale între 5 și 9 luni. De exemplu, Serhii a „sărbătorit” recent un an întreg de tratament la Ujgorod. Le urăm adesea „la mulți ani”, iar uneori le oferim și câte o cămașă tradițională ucraineană. Se bucură enorm! Așa ne-am gândit să le facem acest cadou de Ziua Iei, pe 15 mai. Chiar dacă nu e o piesă autentică, țesută manual, și un simplu tricou cu motive populare poate fi o bucurie și este mai accesibil financiar…”, afirmă voluntara Sulima

Este vorba de câteva zeci de militari răniți, internați în Spitalul Municipal din Ujgorod și în Dispensarul de psihiatrie și neurologie, de care se ocupă „Mișcarea de sprijin”. Ujgorodenii sunt încurajați să participe la flashmob în grupuri sau colective, iar pe lângă dar, să trimită și o înregistrare video cu un mesaj de felicitare.

 ”Vom trimite acele filmări în chatul cu băieții. Le va face mare plăcere și cu siguranță îi va încuraja în procesul de recuperare”, spune Viktoria Sulima.

 Flashmobul este deschis și celor care doresc să participe individual – oricine poate face o donație în contul destinat răniților, menționându-și numele.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina