Locuitorii Transcarpatiei și regiunii Cernăuți care vor să se alăture Forțelor Terestre ale Ucrainei nu mai trebuie să ajungă până la Kiev: Centrul de recrutare nr. 1 al Armatei Terestre a deschis un birou la Lviv — mult mai accesibil din punct de vedere geografic, potrivit autorităților ucrainene.
Inițiativa aparține locotenent-colonelului Ruslan Furdîla, șeful centrului, care a extins rețeaua de birouri în cinci orașe importante ale Ucrainei: Kiev, Lviv, Dnipro, Odesa și Harkiv. Potrivit acestuia, deschiderea reprezentanțelor regionale s-a dovedit un pas eficient: interesul oamenilor față de înrolare crește semnificativ, iar procesul este simplificat și adaptat fiecărui solicitant.
Un tânăr din Mucacevo, Mihailo, povestește că a ajuns la Lviv în câteva ore cu trenul, a discutat cu specialiștii și și-a ales brigada și funcția în cadrul proiectului „Contract 18–24”. Un alt locuitor din Transcarpatia, pe nume Șoni, a apreciat faptul că a putut discuta direct cu personalul și a primit recomandări utile.
Reprezentanții centrului anunță că vor continua să deschidă noi puncte de recrutare, având în vedere rezultatele pozitive și impactul asupra participării cetățenilor la apărarea Ucrainei.
Elvira Chilaru


