Reconstrucție în vreme de război: vechiul pod din Teresva, aproape complet demontat

Chiar și în contextul unui război devastator, în Transcarpatia continuă eforturile de refacere a infrastructurii esențiale. Lucrările de demontare a podului avariat dintre localitățile Bedevlea și Teresva, situat pe traseul național H-09 Mucacevo – Rahiv – Ivano-Frankivsk – Liov, se apropie de final. Potrivit autorităților, specialiștii au încheiat dezmembrarea ultimei secțiuni a platformei din beton armat și au început fragmentarea elementelor metalice de susținere de pe marginile construcției. Podul a fost închis pe 25 iulie 2023, în urma prăbușirii unei părți din structura portantă, cauzată de încălcarea gravă a restricțiilor de tonaj de către un șofer de camion. Accidentul s-a soldat cu trei persoane rănite, dintre care două erau copii. Construit în urmă cu peste șase decenii, podul se afla într-o stare critică și era permis doar traficului ușor, de până la 7 tone. Autocamionul cu nisip care a provocat prăbușirea avea o greutate de șapte ori mai mare decât limita admisă. Pentru a asigura continuitatea traficului pe ruta strategică, a fost ridicat un pod provizoriu din structuri modulare. Demolarea completă a rămășițelor vechiului pod va deschide calea pentru începerea lucrărilor de construcție a unei noi structuri. Autoritățile estimează că noul pod ar putea fi realizat în următorii doi ani, însă ritmul lucrărilor va depinde în mare măsură de alocările bugetare de la stat.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina