Viața președintelui rus Putin a devenit principala miză a războiului din Ucraina, susțin analiștii publicației germane Die Welt, citați de gazeta.ua. Într-o analiză publicată recent, aceștia afirmă că oprirea bruscă a așa-numitei „operațiuni militare speciale” ar putea duce la prăbușirea regimului și chiar la lichidarea liderului de la Kremlin.
După mai bine de trei ani de război, este evident pentru toți că pierderile suferite de armata rusă sunt disproporționate în raport cu teritoriile ocupate. Sute de mii de militari ruși au murit în încercarea de a cuceri sate și păduri din Donețk și Harkiv. Iar oprirea războiului nu ar face decât să accentueze inutilitatea acestor sacrificii.
„Resursele acumulate de Rusia încă din epoca sovietică, pregătite pentru un ipotetic război cu NATO, au fost consumate într-un conflict lipsit de logică, împotriva Ucrainei. Dacă luptele se opresc, absurdul acțiunii va deveni evident”, scrie Die Welt.
Narativul propagandei ruse, care pretinde că „Occidentul a suferit o înfrângere strategică prin ocuparea unei localități precum Velika Novosilka”, devine din ce în ce mai puțin credibilă, chiar și pentru telespectatorii fideli ai canalelor de stat.
Într-un climat social în care lozinci precum „Spre Washington!” sau „Putem repeta istoria” sunt afișate pe tricouri și parbrize, populația rusă se aștepta la un triumf global, nu la ocuparea ruinelor unor sate din Donbas. Dacă Putin ar anunța încetarea războiului, milioane de cetățeni ar întreba: „Pentru ce a fost totul?”.
Analiștii germani subliniază că, în lipsa unor obiective clar definite și atinse, orice pauză în lupte riscă să disipeze mitul propagandistic construit în jurul „victoriei ruse”. Nimeni nu a explicat niciodată de ce moartea a zeci de mii de soldați pentru localități precum Bahmut sau Vuhledar ar fi fost necesară pentru „atingerea scopurilor” enunțate de Putin.
„Rusia se pregătea să lupte cu America, iar în final a ajuns să ducă un război cu Ucraina și să aibă conflicte cu diaspora azeră din Ekaterinburg”, notează ironic publicația germană.
În final, Die Welt concluzionează – războiul a devenit un scop în sine, un mecanism de conservare a puterii și a propriei existențe pentru Vladimir Putin. „Viața lui Putin a devenit o nouă „valoare sacră” a propagandei ruse — o idee pentru care, aparent, chiar și deținuții din lagărele rusești sunt dispuși să moară până la ultimul”, potrivit analiștilor de la publicația germană.
Leonid Parpauț



