Kremlinul a asigurat Turcia că este pregătit pentru negocieri cu Ucraina. Federația Rusă s-a declarat deschisă pentru organizarea următoarei runde de negocieri cu Ucraina, a anunțat luni ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan, în urma unei discuții directe cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Anunțul a fost făcut de agenția Anadolu și preluat de RBC-Ucraina.
„Rușii au declarat că sunt pregătiți pentru a treia rundă de negocieri. În prezent, așteptăm răspunsul părții ucrainene, iar contactele noastre cu Kievul continuă”, a declarat șeful diplomației turce, subliniind că procesul este în desfășurare și depinde de voința ambelor părți.
Totodată, Hakan Fidan a precizat că Rusia dorește ca, înainte de reluarea discuțiilor formale, să fie rezolvate o serie de chestiuni preliminare.
Turcia, care s-a oferit în repetate rânduri să medieze conflictul, speră într-un progres semnificativ. Hakan Fidan a declarat anterior că Ankara este încrezătoare în posibilitatea organizării unei noi runde de dialog între Kiev și Moscova, mai ales după ce la întâlnirea din 2 iunie, desfășurată la Istanbul, s-a înregistrat un anumit avans în discuții.
Vom reaminti, prima rundă a negocierilor a avut loc în data de 16 mai, tot la Istanbul. Atunci, părțile au convenit asupra unui schimb de prizonieri în formatul „1000 pentru 1000”. Ulterior, pe 2 iunie, în cadrul celei de a doua rundă, delegația rusă a prezentat un „memorandum” care conturează propria viziune asupra unei eventuale încetări a focului și a încheierii războiului. Pentru moment, reacția oficială a Ucrainei cu privire la această nouă propunere de negocieri nu a fost comunicată public.
Leonid Parpauț


