Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți a înmatriculat în acest an cu 20% mai mulți boboci decât anul trecut, ocupând locul șase la nivel național după numărul de studenți admiși. Cele mai solicitate specializări rămân filologia engleză, dreptul și managementul.
Totuși, există domenii de studiu cu mult mai puțin interes din partea candidaților.
Astfel, doar șase studenți au ales chimia în acest an. Câte cinci au fost înmatriculați la „Educație medie (limba și literatura română)”, „Fizică și astronomie” și „Educație medie (tehnologii)”. La „Cultură” au fost admiși doar trei studenți, iar la programul „Studii slavistice europene. Limba polonă” – doar doi.
Taxa de școlarizare pentru aceste specializări este printre cele mai mici, situându-se între 35 și 40 de mii de grivne.
Secretarul responsabil al comisiei de admitere a universității, Maxim Marîci, a explicat că grupelor cu prea puțini studenți li se va propune transferul către alte programe de studii. „Așa s-a întâmplat deja cu specializarea cultură și așa se va proceda și în alte cazuri. Chimia este o excepție – acolo grupa va rămâne”, a precizat el.
Potrivit acestuia, scăderea popularității anumitor programe este dificil de explicat, însă universitatea va menține specializările de care statul are nevoie. „Acestea sunt condițiile pieței – perspectiva angajării contează foarte mult. În plus, aceste specializări au o specificitate aparte, deci era de așteptat ca numărul candidaților să fie redus”, a adăugat Marîci.
Anterior, universitatea a publicat și un top al celor mai populare specializări, în care au dominat domeniile umaniste și economice.
Alexandru Vasilachi


