Ujgorod – Sala Filarmonicii de Stat din Ujgorod a fost plină până la refuz, oferind publicului o seară de neuitat. Corul Academic Transcarpatic, sub conducerea Nataliei Petii-Potapciuk, artistă em emerită a Ucrainei, a sărbătorit cu un mare concert 80 de ani de la înființarea colectivului.
Pe scenă au fost prezentate cele mai bune exemple de folclor multicultural, iar o premieră deosebită a reconstituit un întreg an în tradițiile populare, inclusiv o scenă de nuntă care s-a transformat într-o cerere reală în căsătorie.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și regionale, membri ai clerului, artiști, iubitori ai muzicii corale și prieteni ai corului din Ucraina și din străinătate.
Concertul a început cu intonarea Imnului de Stat al Ucrainei, iar prin interpretarea piesei „Cerna Plachta” și un moment de reculegere, artiștii și spectatorii au omagiat memoria Apărătorilor căzuți. Publicul a fost invitat și să contribuie la o colectă caritabilă pentru sprijinirea Forțelor Armate ale Ucrainei.
Jubilații au fost felicitați de conducerea regiunii și a orașului, inclusiv primarul Bogdan Andriiv, lideri religioși și personalități culturale. Corul și dirijoarea au primit mai multe distincții, printre care insigna „Pentru dezvoltarea Transcarpatiei”, Ordinul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene și Ordinul Sfinților Chiril și Metodiu, gradul II.
Programul serii a combinat „repertoriul de aur” cu premiere de excepție. Cel mai amplu moment a fost suita vocal-coregrafică „Nu uitați cântecele noastre”, în patru scene – Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă – care a prezentat tradițiile, arta și viața cotidiană din Transcarpatia. Momentul culminant a fost scena nunții, în care artiștii baletului Angelina Bolșakova și Rostislav Hariton au interpretat mirii. Direct de pe scenă, Rostislav i-a făcut partenerei sale cererea în căsătorie, primind răspunsul mult așteptat: „Da”.
Finalul a fost emoționant: copiii artiștilor au urcat pe scenă în timpul interpretării piesei „Mnogaya Lita”, pe care sala întreagă a cântat-o în picioare. Ca un dar special, corul a primit un drapel albastru-galben cu semnături de la militari și un suvenir realizat din fragmentele unei rachete doborâte deasupra Transcarpatiei, înmânat de locotenentul-major al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihail Ștefanio.
Elvira Chilaru


