Sala de Marmură a Universității din Cernăuți va fi restaurată: lucrările ar putea începe în acest an

La Universitatea Națională „Iuri Fedkovici” din Cernăuți este planificată, pentru acest an, restaurarea pereților și coloanelor din Sala de Marmură. Proiectul de restaurare și documentația tehnico-economică au fost deja elaborate, iar în prezent sunt parcurse procedurile necesare pentru obținerea tuturor autorizațiilor. Despre acest lucru a declarat rectorul universității, Ruslan Biloskurski, într-un interviu pentru publicația „Shpalta”.

Potrivit rectorului, proiectul se află în etapa de verificare și aprobare, iar lucrările sunt complicate de faptul că este vorba despre restaurare, nu despre o simplă renovare. Documentația elaborată de specialiști în domeniu trebuie să treacă toate etapele de autorizare la Ministerul Culturii.

„În prezent, există un proiect de restaurare elaborat de cercetători și specialiști în restaurare. Pe baza acestuia a fost întocmită documentația tehnico-economică. Are loc procedura de achiziție, iar proiectul se află la Ministerul Culturii pentru parcurgerea tuturor etapelor de autorizare. Ulterior vor putea începe lucrările”, a explicat rectorul.

Finanțarea restaurării va fi asigurată, în principal, din fondurile rămase în urma unui grant acordat de **Ambasada Statelor Unite în Ucraina**. Universitatea intenționează să contribuie, de asemenea, cu o parte din fondurile obținute din propriile activități.

Rectorul spune că universitatea speră să înceapă lucrările chiar în acest an, însă nu poate oferi deocamdată un termen exact, din cauza etapelor administrative și a procedurilor de autorizare.

În septembrie anul trecut a fost prezentat tavanul restaurat al Sălii de Marmură. Ultima restaurare amplă a sălii a avut loc în anii ’60, după incendiul provocat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Lucrări punctuale de restaurare au mai fost efectuate în 1992 și 2000.

Vom reaminti, rectorul Ruslan Biloskurski a declrat că valoarea grantului pentru restaurarea Sălii de Marmură depășeșete 10 milioane de grivne. Ulterior, Tamara Marusîk, coordonatoarea Centrului de gestionare a obiectului UNESCO, a precizat că fondurile nu au fost utilizate în totalitate. Potrivit acesteia, au rămas peste 90 de mii de dolari, bani care urmează să fie folosiți pentru restaurarea pereților și coloanelor sălii.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina