Luna octombrie vine în viaţa noastră cu o sărbătoare de neuitat, o sărbătoare tradiţională – Ziua Profesorului.
„Învăţătorule!” îl numeau cu drag şi evlavie ucenicii pe Mântuitorul lumii. Nu-i spuneau nici Maria Ta, nici Luminate Împărate, nici altfel, ci simplu, frumos, cinstit: „Învăţătorule!”
De-a lungul secolelor, deceniilor, anilor, munca grea şi nobilă a profesorului a fost comparată cu cea a fântânarului, a cioplitorului, a grădinarului, a semănătorului, a cultivatorului. Căci profesorul şi sapă, şi sădeşte, şi seamănă, şi cultivă sufleteşte, în inimile discipolilor, calităţile bune: dragostea de viață, de carte, de muncă, cinste, omenie, bunătate, dreptate, credinţă…
Viaţa fiecăruia dintre noi a fost, este sau va fi legată de şcoală. Inginer, cosmonaut, doctor, ministru – oricine şi oriunde n-ai ajunge, drumul spre culmi porneşte de pe băncile şcolii.
Tocmai de aceea, nu trebuie nicicând uitată şcoala şi cei care muncesc în ea.
Întotdeauna, cu o deosebită atenție, dragoste și bunăvoință, este marcată Ziua Lucrătorului din Învățământ la liceul din Cupca. Deși acum trăim vremuri grele, ne stăruim să facem tot posibilul ca această zi să fie una specială pentru toți dascălii.
Și anul acesta, elevii clasei a XI-a de la liceul nostru, sub îndrumarea dirigintei de clasă, tinerei profesoare de engleză, domnișoara Ariana Tovarnițchi, au pregătit frumoase surprize pentru profesorii dragi. Le-au oferit în dar poezii și cântece, i-au felicitat, le-au mulțumit pentru munca grea și atât de necesară.
Felicitări, cuvinte calde de recunoștință, sincere mulțumiri au adus toți elevii școlii învățătoarelor claselor primare, diriginților, tuturor pedagogilor din această instituție de învățământ.
La rândul ei, doamna directoare a liceului, Maria Lazurca, le-a mulțumit frumos elevilor clasei absolvente și dirigintei, domnișoara Ariana Tovarnițchi, pentru frumoasele surprize pregătite, a felicitat întreg colectivul pedagogic și ne-a dorit tuturor pace, răbdare, sănătate și succese în munca grea și nobilă pe care fiecare dintre noi o îndeplinim.
Fie ca toamna, anotimpul împlinirilor, belşugului şi frumosului, să se asocieze în inimile tuturor cu sărbătoarea de căpătâi a lui Brumărel – Ziua Profesorului.
Iar fiecare dascăl – fost, actual sau viitor – să aibă parte de sănătate, răbdare, tărie de caracter, bunătate şi înţelepciune, de elevi ascultători şi părinţi înţelegători, de mai multă fericire, bunăstare materială şi morală, de sărbători în viaţă şi buchete de flori pe masă, de salarii pe măsura muncii depuse şi de o mai mare atenţie şi stimă din partea celor din jur.
Toate crizantemele acestei toamne de aur să-şi scuture petalele în calea dumneavoastră, dragi şi scumpi profesori.
La mulţi, mulţi ani buni, fericiţi şi bogaţi, stimaţi pedagogi de ieri, de azi, dintotdeauna!

Foștilor mei profesori
Dragii mei profesori,
Bunii mei sfătuitori,
Să trăiți atâta cât doriți
Și nicicând să nu îmbătrâniți.
V-au nins florile de măr
Cu fire albe al vostru păr,
Dar în suflet mereu se strecoară
Tinerețea și primăvara.
Vorba voastră e povață,
Ce-o păstrez întreaga viață,
De-a trăi, munci și cuteza,
Greutățile de a le-nfrunta.
Bunii mei neobosiți
Și mereu neosteniți,
Mult se cade, se cuvine
Să vă fie-n viață bine…
S-aveți pace, sănătate,
Voie bună și de toate,
S-aveți în case numai sărbători,
Pe masă – buchete de flori.
Eleonora Schipor





