Tinerii care împlinesc 17 ani în 2026 trebuie să se înregistreze în evidența militară până la 31 iulie

Tinerii din Ucraina care împlinesc 17 ani în cursul anului 2026 sunt obligați să se înregistreze în evidența militară până la data de 31 iulie 2026.

Autoritățile subliniază că înregistrarea în evidența militară nu înseamnă încorporare, ci reprezintă o procedură administrativă prin care sunt colectate și actualizate datele recruților, precum nivelul de studii, domiciliul și alte informații necesare.

Înregistrarea poate fi făcută în două moduri:

online, prin cabinetul electronic din aplicația „Rezerv+”;

personal, la Centrul Teritorial de Recrutare și Sprijin Social (TCK și SP) din raza domiciliului.

De la această obligație sunt exceptați cetățenii care execută pedepse în instituții penitenciare sau se află la tratament obligatoriu în baza unei hotărâri judecătorești.

Persoanele care nu reușesc să respecte termenul-limită din motive întemeiate – precum boală, calamități naturale, domiciliul într-un teritoriu ocupat ori într-o zonă de conflict sau alte circumstanțe obiective – vor putea fi luate în evidență ulterior, însă doar prin prezentare personală la TCK și SP, cu documente justificative.

Obligația este prevăzută de articolul 14 din Legea Ucrainei privind obligația militară și serviciul militar.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina