Mariana Gurza a fost poetă, publicistă, scriitoare și eseistă din Timișoara, cunoscută pentru sensibilitatea ei profundă și pentru dragostea nemărginită față de oameni, credință și valorile românești. Prin mama sa, Viorica, își are rădăcinile în satul Cupca, de pe Valea Siretului, în Nordul Bucovinei. Deși stabilită departe, în vestul țării, sufletul ei a rămas mereu legat de meleagurile natale ale mamei, pe care le-a purtat în poezie și în inimă până la sfârșitul vieții, scrie pentru BucPress Cernăuți Eleonora Schipor.
Acest început de Brumărel, cam friguros și ploios, ne-a adus în calendarele noastre o nouă dată de neuitat. Poeta și publicista Mariana Gurza ar fi împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani. Cu părere de rău, în urmă cu mai bine de patru ani, a plecat dintre noi, răpusă de cumplitul virus care a bântuit lumea și a secerat atâtea vieți.
Nu ne-am întâlnit niciodată față în față. Am comunicat doar virtual – prin telefon, cu ani în urmă, și mai apoi prin mesaje, odată cu dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicare.
Mariana Gurza era originară, prin regretata ei mamă, Viorica, din satul Cupca, de pe Valea Siretului, în Nordul Bucovinei. Despre ea am auzit pentru prima dată de la un alt cupcean, stabilit la Brașov, regretatul dr. ing. Petre Ciobanu, unul dintre autorii principali ai primei monografii a satului Cupca. Cu vreo treizeci de ani în urmă, Mariana Gurza mi-a trimis una dintre primele sale cărți. Am prezentat-o în ziarele noastre – și astfel a început colaborarea noastră. Cu timpul, mi-a mai trimis și alte volume, iar eu, la rândul meu, i-am trimis cărțile mele.
Mai târziu, înființând revista online „Logos și Agape”, am colaborat ani de-a rândul, trimițându-i materiale despre evenimentele culturale, literare și artistice din Nordul Bucovinei, în general, și din Cupca, în special.
A dus mereu dorul Bucovinei în suflet. A fost, în urmă cu mai bine de patru decenii, prin Cupca, când încă mai trăiau rudele ei de pe linie maternă. Apoi, o lungă perioadă n-a mai revenit. Dorea mult să-și revadă baștina. Același dor îl purta și mama ei, Viorica. Din păcate, nu le-a fost dat să mai ajungă pe meleagurile natale. Mariana avea de gând să vină și primise, cu câteva luni înainte, invitația mea. Dar, având probleme cardiace, n-a mai rezistat și a plecat pe drumul neîntoarcerii, la finele lunii martie 2021.
A iubit mult Bucovina și i-a dedicat un șir de poezii pline de dor și lumină. Ultima oară când am avut prilejul să vorbesc despre ea a fost la o conferință la Buzău, împreună cu unul dintre prietenii ei, profesorul universitar Dumitru Mnerie, care m-a rugat să-i aduc Marianei puțină țărână din pământul natal. Țin minte că am luat, cu lacrimi în ochi, o mână de țărână dintr-un strat cu flori din curtea școlii noastre. I-am mai trimis câteva mere din livada școlii, o floare de mușcată, un prosop țesut de regretata mea mamă, Viorica, și un mic uzor cusut cu flori, lucrat de o femeie din Cupca. S-a bucurat nespus când le-a primit și mi-a mulțumit la telefon.
Tot prin domnul Mnerie am primit de la ea volumul „Apropieri”, coordonat de scriitoarea Emilia Țuțuianu, care a inclus și câteva dintre materialele mele, dar și texte dedicate poetului-martir Ilie Motrescu. M-am bucurat mult și i-am prezentat cartea, sperând într-o colaborare îndelungată. Dar n-a fost să fie. Vestea plecării sale am primit-o pe Internet, apoi de la prietenii comuni. Am rămas profund îndurerată – dar soarta are planurile ei.
Mariana Gurza a fost o ființă deosebită – modestă, sinceră, talentată, plină de dragoste și respect față de familie și față de valorile umane. Avea credință în Dumnezeu și speranța că vor veni vremuri mai bune, în care pacea, omenia, cinstea, adevărul, dreptatea, milostenia și bunul-simț vor domina lumea. O durea ura, nedreptatea, indiferența și nepăsarea. Prin mesajele sale poetice, ar fi vrut să schimbe lumea – să-i facă pe oameni mai buni. Nu întâmplător era numită „poeta cu suflet de înger”. Avea un suflet bun, în care încăpeau toate durerile lumii, un suflet nobil și curat.
Am adunat de-a lungul anilor cele scrise de mine și de alții despre Mariana Gurza. I-am păstrat cărțile în biblioteca mea, iar în arhivă – o mapă cu ziare și reviste în care a publicat sau s-a scris despre ea. Unele dintre volumele și publicațiile dedicate Marianei Gurza se află și în Muzeul satului Cupca, din incinta liceului local.
După plecarea ei, am organizat comemorări la Căminul Cultural din Pătrăuții de Jos, la Biblioteca din Părsăcăreni (unde bibliotecară-șefă este doamna Rodica Zegrea), am vorbit despre viața, opera și destinul acestei doamne remarcabile la ședințele cenaclului literar „Lămâița”, i-am citit și publicat versurile dedicate Bucovinei.
…Astăzi, când ar fi împlinit șapte decenii de viață, am fi vrut să-i urăm un sincer „La mulți ani”. Îi spunem aceste cuvinte cu un ecou care va răzbate printre stele. Acolo, printre îngeri, sufletul ei luminos ne veghează și ne trimite o rază de lumină.
Noi o asigurăm că nu o vom da uitării.
Amintirea ta este veșnică, Mariana! Vei trăi în inimile și gândurile noastre – prin versurile pline de speranță, prin iubirea ta pentru oameni, prin dragostea ta pentru tot ce e bun, adevărat și omenesc pe acest pământ.
Eleonora Schipor
BucPress
