Minorii care au vandalizat morminte, erau sub influența alcoolului – anunță primăria

Minorii care au distrus cruci și morminte în cimitirul din satul Suhoverhiv, regiunea Cernăuți, erau în stare de ebrietate. Potrivit informațiilor furnizate de Consiliul orășenesc Chițmani, minorii provin din satul vecin Clivodin.

Incidentul a devenit cunoscut după ce, pe rețelele de socializare, a fost publicat un video în care se vede cum mai mulți adolescenți aruncă o cruce peste o mormântare, apoi sar pe o altă piatră funerară.

Reprezentanții poliției din regiunea Cernăuți au confirmat că, deși nu a fost depusă nicio plângere oficială, oamenii legii au deschis o anchetă în baza imaginilor video. Identitatea copiilor a fost stabilită, iar autoritățile decid acum încadrarea juridică a faptei.

Primăria din Chițmani a precizat că, pe lângă măsurile educative, se investighează și circumstanțele în care minorii au consumat alcool, inclusiv de unde l-au cumpărat sau cine le-ar fi putut furniza băutura.

Incidentul din Suhoverhiv a provocat reacții puternice în rândul locuitorilor din regiune și pe rețelele sociale, unde oamenii cer ca părinții copiilor să fie trași la răspundere și ca astfel de fapte de vandalism să nu rămână nepedepsite.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina