La Solotvino (Slatina) a avut loc astăzi, 10 octombrie 2025, o nouă reuniune bilaterală România–Ucraina dedicată dezvoltării infrastructurii de frontieră. Evenimentul a reunit reprezentanți de rang înalt ai ambelor state, având ca obiectiv principal consolidarea cooperării transfrontaliere și accelerarea proiectelor comune.
La întâlnire au participat Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Ionel Scrioșteanu, și adjunctul ministrului Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor din Ucraina, Serhiy Derkach, alături de președinții administrațiilor de stat din regiunile Transcarpatia și Cernăuți, reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, ai Administrației Raionale Tiaciv, precum și experți în infrastructură rutieră și de frontieră, instituții de siguranță și autorități vamale.
Dialogul a fost unul aplicat și constructiv, fiind discutate strategiile comune privind modernizarea punctelor de trecere a frontierei și stabilirea unor pași concreți pentru extinderea infrastructurii bilaterale.
În marja reuniunii, delegațiile au efectuat o vizită la șantierul viitorului punct de trecere a frontierei „Sighetu Marmației – Bila Țerkva (Biserica Albă)”, unde lucrările sunt finalizate în proporție de aproximativ 90%. Darea în exploatare a noului pod și a punctului vamal este planificată pentru sfârșitul anului 2025.
Totodată, au fost abordate și teme privind reabilitarea podului de lemn și modernizarea punctului de frontieră „Sighetu Marmației – Solotvino (Slatina)”, precum și perspectivele deschiderii de noi puncte de trecere între România și Ucraina.
Potrivit participanților, cooperarea dintre Administrația de Stat a Regiunii Transcarpatia și autoritățile române s-a intensificat în ultimii ani, concretizându-se în proiecte de infrastructură finalizate cu beneficii directe pentru comunitățile de pe ambele maluri ale Tisei. În perioada următoare, sunt prevăzute noi investiții la nivel regional.
Informația a fost transmisă de Consulatul României la Solotvino (Slatina).



