Militarii Brigăzii 128 Asalt Montan au cucerit vârful Hoverla în cadrul proiectului „Contract 18–24”

Ascensiunea pe cel mai înalt punct al Ucrainei a făcut parte din pregătirea practică a militarilor.

În cadrul proiectului educațional „Contract 18–24”, militarii Brigăzii Separate 128 Asalt Montan au urcat pe vârful Hoverla, cel mai înalt din Ucraina – 2061 de metri. Expediția a reprezentat una dintre etapele antrenamentului de marș, menită să testeze rezistența fizică, forța de voință și spiritul de echipă al participanților.

Pe parcursul traseului montan dificil, soldații au demonstrat coordonare, hotărâre și capacitatea de a acționa în orice condiții. Astfel de exerciții constituie o parte esențială a programului de pregătire al asaltului montan – întăresc nu doar corpul, ci și caracterul. Militarii spun că vârfurile montane nu se cuceresc de unul singur, ci umăr la umăr – cu încredere și sprijin reciproc.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina