O boală incurabilă a curmat viața unui elev din raionul Nistru

O veste dureroasă a venit din Liceul Șirăuți, situat în comuna Nedobăuți, regiunea Cernăuți. Reprezentanții instituției de învățământ au anunțat despre moartea prematură a elevului de clasa a V-a, Ostap Korbutiak.

„A plecat dintre noi un băiat bun, sincer și luminos, care dăruia mereu zâmbete, bunătate și căldura inimii sale tuturor celor din jur. Sinceritatea, firea lui copilărească și blândețea vor rămâne veșnic în amintirea profesorilor, colegilor și a tuturor celor care l-au cunoscut. În aceste momente de profundă durere, transmitem sincere condoleanțe familiei, în special mamei băiatului”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a liceului.

Tragedia a fost comentată și de autoritățile din comuna Nedobăuți, care au confirmat că boala a fost cea care i-a curmat viața tânărului elev.

Comunitatea locală deplânge pierderea lui Ostap, descriindu-l drept un copil blând, deschis și mereu gata să-i sprijine pe ceilalți.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina