La Liceul din Herța, regiunea Cernăuți, care poartă numele Gheorghe Asachi, s-au finalizat lucrări capitale importante pentru înlocuirea acoperișului.
Despre acest fapt scrie BucPress citând pagina de Facebook al Consiliului orășenesc Herța.
O astfel de lucrare importantă, al cărei cost s-a ridicat la peste 3,5 milioane de grivne (3 milioane 540 mii 340 grivne) a fost realizată datorită cooperării transfrontaliere și parteneriatului pe termen lung dintre ONG-ul „Asociația Profesorilor de Etnie Română din Regiunea Cernăuți «AVERCHO» condusă de Oxana Medvedi și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României.
Membrii organizației publice «AVERCHO», care reunește profesorii școlilor cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, au inițiat, elaborat propunerea de proiect și au fost coordonatorii principali ai proiectului transfrontalier.
Scopul acestuia a fost eliminarea problemelor critice și garantarea siguranței și continuității procesului educațional în liceul cu predare în limba română, care este principala instituție de învățământ pentru comunitatea etnică din ținutul Herța.
„Acest proiect este mai mult decât o simplă reparație a acoperișului; este o investiție în viitorul copiilor noștri. Datorită sprijinului și solidarității partenerilor noștri români, am reușit să creăm un spațiu sigur și demn pentru lecții, garantând astfel continuitatea și calitatea educației în limba noastră maternă, în ciuda tuturor provocărilor”, a specificat Oxana Medvedi, coordonator de proiect și președintele ONG-ului AVERCHO.
„Aș dori să-mi exprim sincera recunoștință tuturor celor care au făcut posibil acest proiect vital de reparare a acoperișului liceului nostru. Timp de mulți ani, acoperișul deteriorat a reprezentat o amenințare constantă la pentru siguranța elevilor și a integrității clădirii noastre. „Datorită acestui proiect, am reușit să eliminăm aceste riscuri și să oferim un mediu de învățare modern, sigur și demn”, a specificat Marina Maftei, directoarea Liceului G. Asachi.
Agenția BucPress Cernăuți




