Centru de protezare din Svaliava: sprijin american pentru veterani și peste 1.000 de ucraineni deja ajutați

Specialiștii centrului de protezare al fundației americane „Protez Foundation” din Svaliava redau mobilitatea, bucuria mișcării și forța de a merge înainte celor care au suferit amputații. Instituția este mereu aglomerată: unii veterani așteaptă proba protezei, alții deja se antrenează sub supravegherea instructorilor. Cererea este tot mai mare – în prezent, în lista online de așteptare sunt peste 1.800 de solicitări venite din toată Ucraina, nu doar din Transcarpatia: Kiev, Harkiv, Odesa, Viniția sau Dnipro.

Centrul poate primi până la 10 pacienți simultan. Cei selectați pentru protezare sunt cazați în secția de reabilitare a Spitalului Municipal Svaliava, unde trec prin investigații și proceduri suplimentare. Unitatea dispune de toate materialele necesare, furnizate de partenerii din Statele Unite, precum și de echipamentele pentru confecționarea individuală a protezelor.

Din 2022, de când „Protez Foundation” activează în SUA și Ucraina, specialiștii au realizat protezări pentru peste 1.000 de ucraineni cu amputații. Majoritatea sunt militari, însă fundația oferă sprijin și civililor, inclusiv copiilor.

Durata realizării unei proteze permanente depinde de complexitatea fiecărui caz. La Svaliava, echipele medicale și tehnice fac tot posibilul pentru a accelera procesul – atât din punct de vedere tehnic, cât și în ceea ce privește pregătirea fizică și suportul psihologic. Una dintre cerințele fondatorilor este angajarea veteranilor în cadrul centrului, o practică menită să ofere inspirație și sprijin celor aflați pe drumul recuperării.

În Svaliava se aplică cele mai performante tehnologii americane, însă și specialiștii ucraineni avansează rapid. În curând, nu ei vor merge la stagii în SUA, ci experți americani vor veni în Ucraina pentru schimb de experiență.

Reprezentanții autorităților locale au mulțumit partenerilor din Statele Unite pentru sprijinul oferit militarilor ucraineni, precum și specialiștilor care, zi de zi, îi ajută pe veterani să revină la o viață activă.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina