Rută clandestină prin munți: doi bărbați arestați pentru facilitarea trecerii ilegale a recruților spre România

Doi bărbați din raionul Rahiv au fost arestați preventiv, fiind suspectați că organizau trecerea ilegală a unor bărbați cu obligații militare peste graniță. Informația a fost publicată pe site-ul Procuraturii Regionale Transcarpatia.

Suspecții sunt originari din satele Bohdan și Bilîn. Potrivit anchetei, unul dintre ei transporta recruții până în zona Rahivului, iar celălalt îi conducea spre frontieră pe rute ocolitoare, în afara punctelor oficiale de trecere.

„Persoanele vizate erau adunate într-o căsuță izolată din munți, iar apoi erau conduse peste un platou montan spre România. Traseul era evaluat la 7.000 de dolari”, se arată în comunicatul procuraturii.

Cei doi au fost reținuți în raionul Rahiv imediat după ce au primit întreaga sumă de bani.

În conformitate cu articolul 332, partea 3 din Codul Penal, suspecții riscă până la 9 ani de închisoare.

Bărbații au fost plasați în arest preventiv, cu posibilitatea de a depune cauțiune. În prezent, se află în izolatorul de detenție provizorie.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina