Consiliul Municipal Cernăuți a aprobat finanțarea unui proiect amplu de renovare și adaptare la schimbările climatice a Parcului „Jovtnevîi ” (Parcul Octombrie), una dintre cele mai mari zone verzi ale orașului, cu o suprafață de peste 63 de hectare și statut de monument de artă peisagistică.
Proiectul, intitulat „Efect demonstrativ al implementării măsurilor PDSERK pentru adaptarea la consecințele schimbărilor climatice în domeniile conservării fondului natural protejat și educației ecologice”, face parte din Inițiativa Multidonor EU4ClimateResilience și are un buget total care depășește 900.000 de euro.
Lucrările vor dura 24 de luni și vizează îmbunătățirea securității ecologice, creșterea rezilienței teritoriului și dezvoltarea infrastructurii recreative verzi. Principalele schimbări planificate includ:
- Restaurarea lacului din partea de sud a parcului, cu o suprafață de 3,1 hectare;
- Amenajarea unui dig de aproximativ 750 de metri, prevăzut cu alei pietonale și piste pentru bicicliști, mobilier urban ecologic și iluminat eficient energetic;
- Plantarea a peste 500 de arbori adaptați condițiilor climatice și solului urban specific Cernăuțiului;
- Îmbunătățirea generală a vegetației și ecosistemului parcului.
Proiectul este aliniat la angajamentele Cernăuțiului în cadrul Acordului Primarilor pentru Climă și Energie, precum și la Planul de Acțiuni pentru Dezvoltare Energetică Durabilă și Climă până în 2030. Se estimează că măsurile vor contribui la reducerea anuală a emisiilor de CO₂ cu aproximativ 78,75 tone.
Alexandru Vasilachi


