Lingvistul Aron Pumnul, reprezentant al generaţiei paşoptiste transilvănene, filolog, adept al raţionalismului lingvistic, s-a născut la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, judeţul Braşov, potrivit lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008), citat de Agerpres într-un documentar.
Şcoala primară a făcut-o la Odorhei, apoi, din 1836, a urmat liceul din Blaj, unde i-a avut ca profesori pe George Bariţiu şi Simion Bărnuţiu, care l-au îndrumat spre studiul filosofiei. A fost elev al Liceului Piarist din Cluj (1841-1842).
Episcopia din Blaj i-a acordat o bursă de studii şi, din 1843 a urmat cursuri de teologie şi filosofie la Universitatea din Viena. Aici, Aron Pumnul a organizat societatea studenţească „Românimea cea tânără”, cu un program luminist şi naţional, în tradiţia Şcolii Ardelene, arată lucrările „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979) şi „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).
Aron Pumnul a debutat în publicistică, în 1845, în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, cu un studiu privitor la ortografia limbii române („Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva”).
Între 1846-1848 a fost profesor de filosofie la liceul din Blaj şi din 1847 a început să colaboreze cu articole filosofice şi de morală religioasă, la revista lui Timotei Cipariu „Organul luminei”, apoi la „Învăţătorul poporului”, unde a publicat „Viaţa năciunei române, dulceaţa limbei şi a simţemîntelor ei” (1848).
A participat intens la evenimentele din timpul Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania şi a influenţat acţiunile tinerilor intelectuali români din Blaj, al căror îndrumător spiritual era. La iniţiativa sa, a fost convocată o întrunire la Blaj, în martie 1848, la care au participat profesori, teologi şi elevi ai claselor superioare. Majoritatea participanţilor s-a pronunţat pentru adoptarea unei atitudini mai ferme, chiar revoluţionare. S-a luat legătura cu avocaţii români de la Târgu Mureş, Avram Iancu şi Alexandru Papiu-Ilarian, şi s-a ajuns la hotărârea privind convocarea unei adunări generale a românilor la Blaj, în Duminica Tomei – prima Adunare de la Blaj (18/30 aprilie). În aceste împrejurări, cărturarul a redactat o proclamaţie, care cuprindea îndemnuri la pace şi înţelegere între naţiunile din Transilvania şi propunea ca la adunare să participe protopopii, precum şi câte doi preoţi şi tot atâţia locuitori din fiecare sat, indiferent de confesiune.
În cadrul celei de-a doua Adunări de la Blaj din 3-5 mai 1848, Aron Pumnul a fost ales ca membru în Comitetul Naţional Român cu sediul la Sibiu.
Condamnat la moarte de autorităţile maghiare, s-a refugiat în Ţara Românească, unde a activat în calitate de comisar de propagandă, numit de Guvernul provizoriu, la Râmnicu Sărat (iulie-august 1848).
În septembrie 1848, revoluţia munteană a fost înfrântă, iar Aron Pumnul s-a refugiat la Iaşi, apoi la Cernăuţi, unde a fost primit de istoricul român Eudoxiu Hurmuzachi. A fost unul dintre conducătorii mişcării de renaştere naţională a românilor din Bucovina, continuând, în scris, lupta pentru drepturile românilor. A început imediat colaborarea la revista „Bucovina”.
A fost profesor suplinitor la prima catedră de limba şi literatura română de la Institutul de Studii Filosofice din Cernăuţi (1849-1866). Ca profesor, a exercitat o extraordinară influenţă asupra elevilor săi, printre care şi Mihai Eminescu.
În 1850, a publicat, la Cernăuţi, lucrarea de lingvistică „Convorbire între un tată şi-ntre fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti”. A alcătuit prima antologie de literatură română – „Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), o lucrare valoroasă din punct de vedere documentar, având un caracter preponderent didactic. A elaborat şi o gramatică a limbii române, în limba germană „Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen” (1864, Viena), notează „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).
Cărturarul transilvănean a încetat din viaţă la 12 / 24 ianuarie 1866, la Cernăuţi. Mihai Eminescu, elevul său şi cel care s-a ocupat de biblioteca sa (1865-1866) a scris o emoţionantă poezie intitulată „La mormântul lui Aron Pumnul”, în care descrie în versuri sugestive personalitatea profesorului: „Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,/Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;/Căci umbra ta măreaţă în falnica-i sburare/O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare/Ce-i simţ naţional!”, notează volumul „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).
Poezia a fost publicată în broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul” şi a reprezentat debutul tânărului poet Mihai Eminescu (1850-1889).
BucPress
