Fără căldură: în Odesa – 200 de clădiri, în Kiev – 3700, în Dnipro – 10 mii de abonați. Alimentarea cu căldură a fost întreruptă pentru aproximativ 10.000 de abonați din orașul Dnipro, ca urmare a unui atac masiv al trupelor ruse asupra infrastructurii civile și energetice a Ucrainei în noaptea de joi, a declarat vicepremierul pentru reconstrucție al Ucrainei și ministrul dezvoltării comunităților și teritoriilor, Oleksii Kuleba, citat de Interfax-Ucraina.
„În prezent se realizează pornirea unei surse alternative de furnizare a energiei termice. Se pun în funcțiune centrale termice modulare pentru instituțiile din domeniul social”, a precizat Kuleba pe canalul său de Telegram.
În orașul Odesa, lipsa curentului electric a lăsat fără apă aproximativ 300.000 de locuitori, iar aproape 200 de clădiri rămân fără căldură. „Lucrările pentru repornirea sistemelor continuă acolo unde este posibil, fiind folosite și surse de alimentare de rezervă”, a adăugat vicepremierul.
În capitala Kiev, ținta atacurilor inamice au fost din nou obiectivele de generare a căldurii, ceea ce a dus la suspendarea furnizării căldurii pentru aproximativ 2.600 de clădiri rezidențiale din mai multe sectoare ale orașului. Alte 1.100 de clădiri continuă să fie afectate de lipsa căldurii, ca urmare a atacurilor masive anterioare și a avariilor produse la Centrala Termoelectrică Darnîțka. Totodată, alimentarea cu apă și sistemul de canalizare funcționează în continuare.
Potrivit declarațiilor lui Kuleba, la fața locului lucrează echipe ale sectorului energetic, salvatori și servicii municipale, iar procesul de restabilire a alimentării cu apă și căldură continuă fără întrerupere.
BucPress


