Bilanțul victimelor în urma atacului aerian de amploare lansat de Federația Rusă asupra Kievului în noaptea de 14 mai a crescut la două persoane decedate și 40 de răniți. Informația a fost comunicată de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.
Potrivit autorităților, la ora 10:00 erau confirmate două decese. Echipele de intervenție au reușit să salveze 28 de persoane. La fața locului continuă să acționeze echipe de salvatori, inclusiv unități canine și psihologi ai serviciului de urgență.
„În total, cinci raioane ale capitalei au fost afectate de atacul rus, iar 32 de persoane au fost rănite, dintre care 13 au fost transportate la spital. Informațiile sunt în curs de actualizare”, se arată în comunicatul instituției.
Ulterior, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că numărul răniților a crescut la 40 de persoane.
BucPress


