Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Consulatul României la Slatina a găzduit elevi, profesori și directori ai instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea Transcarpatia.
Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a instituției, evenimentul s-a desfășurat în cadrul campaniei naționale „Pe 1 iunie, limba română ne ține mai aproape”, inițiată de Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe al României.
În cadrul manifestării a fost organizat concursul de desen „Copilăria mea – Limba Română”, prin care copiii și-au exprimat, prin creațiile lor, atașamentul față de limba română și valorile culturale românești.
Reprezentanții Consulatului au menționat că lucrările prezentate au evidențiat legătura puternică a copiilor din dreapta Tisei cu identitatea românească, demonstrând că limba română continuă să fie un factor de unitate și inspirație pentru tinerele generații.
La finalul concursului, participanții au fost felicitați pentru creativitate și implicare, iar autorii celor mai apreciate lucrări au fost premiați. Consulatul României la Slatina a transmis, totodată, un mesaj de felicitare tuturor copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie.




