În România a fost deschis primul Consulat Onorific al Ucrainei, la Cluj-Napoca

Guvernele Ucrainei și României au convenit crearea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România, cu sediul la Cluj-Napoca, transmite Ambasada Ucrainei în România. În funcția de consul onorific al Ucrainei a fost numit omul de afaceri Vasile-Serioja Ruscovan.

Vasile-Serioja Ruscovan este cetățean român și reprezentant al comunității istorice ucrainene din Maramureș. Are studii în domeniul dreptului și economiei și a activat în trecut ca consilier parlamentar al profesorului Vasile Pușcaș, în perioada în care acesta a îndeplinit funcția de negociator-șef al României cu Uniunea Europeană. Ulterior, Ruscovan s-a dedicat antreprenoriatului și filantropiei, fondând compania Kapamed International, specializată în producția de medicamente și soluții de management pentru instituții medicale, cu activitate în România, Ucraina, Bulgaria și Republica Moldova.

Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopciuk, a subliniat importanța deschiderii consulatului ca instrument suplimentar de consolidare a parteneriatului strategic dintre cele două state. Consulatul onorific va acoperi cinci județe: Arad, Brașov, Cluj, Maramureș și Timiș, urmând să sprijine dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniile economic, cultural, educațional și al relațiilor intercomunitare, precum și asistența cetățenilor ucraineni din regiune.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina