În Transcarpatia, SBU și Poliția Națională au destructurat un nou canal clandestin de vânzare a munițiilor

În urma unor măsuri complexe desfășurate în raionul Teaciv, oamenii legii au lichidat un canal ilegal de comercializare a grenadelor de tip RGO și F-1, împreună cu focoasele aferente.

Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), în activitatea ilegală era implicat un locuitor al regiunii. Conform anchetei, acesta ar fi adunat munițiile în perioada în care a servit în zona de luptă, cu intenția de a le vinde ulterior.

Suspectul expedia munițiile clienților prin colete poștale, ascunzându-le printre produse alimentare pentru a evita depistarea.

Bărbatul a fost reținut în Bucovina. În baza materialelor SBU, acesta a fost pus sub acuzare pentru manipularea ilegală a armelor, munițiilor și substanțelor explozive.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare.

Acțiunea a fost desfășurată de angajații SBU din Transcarpatia, în colaborare cu Secția de Poliție Teaciv a Poliției Naționale din regiune, sub coordonarea procesuală a Procuraturii Specializate în Domeniul Apărării din Regiunea de Vest.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina