Șeful interimar al Centrului teritorial raional de recrutare și sprijin social din Ujgorod și șeful unei grupe de evidență militară au fost puși sub acuzare pentru depășirea atribuțiilor de serviciu și privare ilegală de libertate. De asemenea, un instructor al instituției este acuzat de torturarea unui militar obligat la serviciul militar. Despre acest lucru a anunțat la 4 iunie Oficiul Procurorului General al Ucrainei.
Potrivit anchetei, în perioada februarie–aprilie 2026, într-un punct temporar de mobilizare, 21 de persoane supuse serviciului militar au fost ținute fără temei legal. Este vorba despre bărbați a căror înrolare fusese anulată după ce unitățile militare au refuzat să îi accepte în serviciu.
Cu toate acestea, persoanele nu au fost eliberate din punctul de colectare. Procurorii precizează că durata reținerii a variat între o zi și până la 48 de zile.
Neregulile au fost depistate în timpul unui vizit de monitorizare efectuat de reprezentanții Avocatului Poporului.
Anchetatorii au documentat și un caz de tortură asupra unuia dintre cei reținuți. Potrivit versiunii anchetei, instructorul ar fi aplicat violență fizică unui bărbat, după care acesta a fost încătușat de o scară și lăsat astfel până a doua zi dimineață.
Procurorii au înaintat instanței demersuri pentru arest preventiv pentru toți cei trei suspecți.
Reacția Centrului regional din Transcarpatia
Centrul teritorial regional de recrutare și sprijin social din Transcarpatia a declarat că orice încălcare a legii și depășire a atribuțiilor este inacceptabilă și incompatibilă cu statutul de militar.
Instituția afirmă că oferă sprijin organelor de anchetă și colaborează cu acestea în desfășurarea tuturor acțiunilor procedurale necesare. Totodată, subliniază că evaluarea acțiunilor fiecărei persoane va fi făcută de autoritățile competente și de instanță.
De asemenea, se menționează că în cadrul subunităților TCC și SP continuă măsurile pentru respectarea legalității, disciplinei militare și prevenirea încălcărilor drepturilor omului.
Ce s-a constatat în urma verificărilor la Ujgorod
La începutul lunii aprilie 2026, în urma unui control al reprezentanților Avocatului Poporului la centrul din Ujgorod, au fost semnalate mai multe încălcări ale drepturilor omului: condiții insalubre, suspiciuni de deținere ilegală și ignorarea stării de sănătate a persoanelor.
Potrivit raportului, persoanelor li se confiscau documentele și telefoanele fără proceduri legale, fiind lipsite de posibilitatea de a se apăra. Condițiile de detenție au fost descrise ca degradante: pentru 40–60 de persoane existau doar câteva obiecte de veselă, iar hrana era consumată pe rând, fără igienizare adecvată. Erau semnalate condiții de igienă precare, cu un singur grup sanitar și un duș pentru zeci de persoane, lipsa lenjeriei de pat și a organizării corespunzătoare a alimentației.
În urma vizitei, a fost înaintată o sesizare privind posibile infracțiuni prevăzute de articolele 146, 127, 344 și 426-1 din Codul penal al Ucrainei.
Comandamentul Operațional „Vest” a anunțat că a inițiat o comisie specială pentru verificarea faptelor semnalate și pentru investigarea eventualelor alte încălcări.
Elvira Chilaru


