La Noua Suliță este amenajat un spațiu artistic pentru veterani și familiile acestora

La Noua Suliță, regiunea Cernăuți, continuă amenajarea unui spațiu artistic destinat veteranilor și membrilor familiilor lor. Acesta va funcționa în incinta Centrului de Cultură și Agrement, oferind un loc pentru activități creative, recuperare psihologică și reintegrare socială.

Potrivit Consiliului Regional Cernăuți, în spațiul amenajat au fost deja înlocuite ferestrele și ușile, iar cu sprijinul financiar al programului U-LEAD cu Europa a fost instalat un sistem de climatizare. Lucrările de renovare sunt finanțate din bugetul comunității, iar în perioada următoare încăperea va fi dotată cu mobilier.

Proiectul „Adaptarea socială a veteranilor și a membrilor familiilor acestora” este implementat de Consiliul Orășenesc Noua Suliță, cu sprijinul programului U-LEAD cu Europa, care sprijină consolidarea administrației publice locale și implementarea proiectelor cu impact social în comunitățile din Ucraina.

sursă foto: Facebook /  Consiliul regional Cernăuți

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina