Pictura care vindecă rănile războiului în Transcarpatia

Într-o Ucraină în care războiul a lăsat urme adânci nu doar pe linia frontului, ci și în viețile celor întorși din captivitate, spitale sau doliu, o artistă originară din Transcarpatia folosește pictura ca formă de sprijin emoțional pentru militari și familiile acestora.

Originară din Mucacevo, Galina Morar, fostă militară a Gărzii Naționale a Ucrainei și fostă polițistă, dezvoltă proiecte de art-terapie dedicate militarilor și familiilor acestora. După ce a părăsit serviciul în poliție, în anul 2020, ea s-a orientat spre artă, transformând experiența personală într-un instrument de sprijin pentru cei afectați de război.

Potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, în prezent, artista realizează tablouri, organizează ateliere creative și elaborează programe de art-terapie pentru apărătorii Ucrainei eliberați din captivitatea rusă.

Galina Morar consideră că arta reprezintă o adevărată „strategie de reziliență”, care îi ajută pe oameni să gestioneze emoțiile dificile și să-și găsească resurse interioare pentru recuperare.

„Prin activitatea artistică, oamenii pot exterioriza tot ceea ce poartă în interior. În același timp, finalizarea unei lucrări și observarea rezultatului concret oferă sentimentul unei mici victorii și emoții pozitive”, explică artista.

Ideea primului său proiect de art-terapie a apărut după ce a descoperit, prin propria experiență, efectele benefice ale picturii. Cu sprijinul foștilor colegi și al unor fundații, ea a lansat proiectul „Paleta curajului”, destinat militarilor răniți și foștilor prizonieri de război.

Potrivit Galinei Morar, lucrările realizate de participanți reflectă adesea procesul lor de vindecare. Membrii familiilor militarilor căzuți în război încep frecvent cu imagini marcate de tristețe, iar ulterior creează tablouri despre frumusețe, speranță și viitor.

Artista susține că imaginile vizuale pot deveni un instrument de vindecare, contribuind la schimbarea percepției asupra experiențelor traumatice și a amintirilor dureroase. Ea povestește că, în cadrul unui atelier dedicat temei „Crimeea”, un militar eliberat din captivitate a reușit să transforme amintirile legate de detenție într-o lucrare artistică pozitivă.

În total, Galina Morar a creat trei proiecte de art-terapie pentru militarii eliberați din captivitatea rusă și pentru familiile acestora. De asemenea, ea a elaborat seturi și lecții speciale care permit realizarea independentă a tablourilor.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina