La Cernăuți va fi judecat organizatorul și șapte membri ai unei organizații criminale, acuzați că au înșelat 114 cetățeni ai Republicii Kazahstan, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 30,5 milioane de grivne. Alte 24 de persoane au identificat la timp schema frauduloasă și nu au transferat bani.
Potrivit Procuraturii Regionale Cernăuți, rețeaua infracțională a fost creată de un locuitor al orașului Cernăuți împreună cu un cetățean al Federației Ruse și a funcționat timp de aproape un an sub forma unui call-center.
Schema era mascată sub pretextul unor apeluri telefonice efectuate de presupuși reprezentanți ai Comitetului pentru Securitate Națională și ai Băncii Naționale a Republicii Kazahstan. Victimelor li se comunica faptul că pe conturile lor bancare ar avea loc operațiuni suspecte, fiind determinate să transfere de urgență fondurile în așa-numite „conturi sigure”, aflate în realitate sub controlul membrilor grupării.
Anchetatorii au stabilit că organizatorul, originar din regiunea Zaporijjea și stabilit la Cernăuți, a recrutat șapte complici și a coordonat întreaga activitate a call-centerului, stabilind roluri precise pentru fiecare participant. Escrocii utilizau scenarii de conversație prestabilite, baze de date cu informații despre cetățeni din Kazahstan și metode de presiune psihologică, cu scopul de a determina victimele să ia decizii rapide, fără posibilitatea de verificare a informațiilor sau de contactare a instituțiilor bancare.
Comunicarea și coordonarea activităților se realizau prin canale închise pe Telegram, unde erau monitorizate contactele cu victimele, sumele transferate și distribuirea câștigurilor obținute ilegal.
Activitatea call-centerului a fost destructurată în septembrie 2025, în urma unei operațiuni comune desfășurate de autoritățile ucrainene și poliția cibernetică din Kazahstan, în cadrul unei anchete internaționale.
În timpul perchezițiilor efectuate în regiunile Cernăuți și Odesa, au fost ridicate 79 de telefoane mobile, echipamente informatice și de rețea, carduri bancare, baze de date cu potențiale victime, precum și materiale utilizate pentru imitarea instituțiilor bancare și a structurilor de forță din Kazahstan.
Procurorii au transmis instanței de judecată actul de acuzare. Inculpații sunt învinuiți de constituirea și participarea la o organizație criminală, escrocherie în proporții deosebit de mari și tentativă de fraudă. Aceștia riscă până la 12 ani de închisoare.
Leonid Parpauț


