Cinci ore de căutări: în România au fost salvați patru cetățeni ucraineni rătăciți în munți

În județul Maramureș s-a încheiat cu succes o operațiune de căutare și salvare. Polițiștii de frontieră și salvamontiștii români au găsit patru cetățeni ucraineni care s-au rătăcit în timpul traversării unui masiv muntos.

Dispariția bărbaților, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani, a fost semnalată de o rudă a acestora din Ucraina. Femeia a anunțat că grupul și-a pierdut orientarea pe teren, a rămas fără provizii și nu mai putea contacta serviciile de urgență din cauza epuizării.

Operațiunea a fost îngreunată de faptul că coordonatele furnizate inițial s-au dovedit a fi eronate. Cu toate acestea, echipele de intervenție din România au reușit să-i localizeze pe cei patru după aproape cinci ore de căutări.

Bărbații au primit imediat primul ajutor, apă și hrană caldă, după care au fost preluați de reprezentanții Poliției de Frontieră Române.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina