Istoria și cultura românilor, maghiarilor, slovacilor, germanilor și evreilor din Transcarpatia au fost prezentate, în ultimul weekend al verii, în cadrul evenimentului „Paleta etnică a Transcarpatiei”. Manifestarea, găzduită de Muzeul Regional de Arhitectură Populară și Tradiții din Transcarpatia, cunoscut drept Muzeul Satului din Ujhorod, a îmbinat dezbaterile științifice cu muzica populară, meșteșugurile și gastronomia tradițională.
Programul a debutat cu o conferință științifico-practică, la care au participat reprezentanți ai comunităților naționale, cercetători, muzeografi, istorici locali, oameni de cultură și membri ai societății civile.
Conferința, intitulată „Paleta etnică a Transcarpatiei: istorie, patrimoniu cultural și reprezentare muzeală”, a fost organizată în două sesiuni. Prima a adus în atenție istoria, tradițiile și realitățile actuale ale comunităților română, maghiară, slovacă, germană și evreiască din regiune.
Cea de-a doua sesiune a fost consacrată modului în care patrimoniul comunităților naționale este conservat și prezentat în spațiul muzeal. Cercetătorii au vorbit despre locuințele tradiționale și cultura românilor și maghiarilor, despre moștenirea huțulilor, dar și despre patrimoniul sacru al comunităților germană și evreiască.
În cadrul dezbaterilor a fost evidențiat și rolul Muzeului Satului din Ujhorod în păstrarea și valorificarea diversității etnoculturale a Transcarpatiei.
După încheierea programului științific, evenimentul a continuat cu momente cultural-artistice susținute de interpreți și formații folclorice reprezentând diferite comunități ale regiunii.
Vizitatorii au participat la excursia tematică „Limbajul simbolurilor: talismane și obiecte protectoare în tradițiile Transcarpatiei” și au descoperit produse realizate de meșteri populari, precum și preparate specifice bucătăriei tradiționale transcarpatice.
Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol folcloric susținut de Corul Popular Academic Național Onorat din Transcarpatia, condus de Natalia Petii-Potapciuk.
Elvira Chilaru


