Doi pui de urs, epuizați și înfometați, salvați în Transcarpatia după ce au stat mai multe zile în copaci

Doi pui de urs, care au stat mai multe zile singuri în copaci, flămânzi și epuizați, au fost salvați de un cuplu și transportați la Centrul de reabilitare a urșilor bruni din cadrul Parcului Național „Synevyr”, în Transcarpatia. Starea animalelor este satisfăcătoare, iar în prezent acestea trec printr-un proces de adaptare.

Potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, cazul a fost anunțat pe pagina de Facebook a Parcului Național „Synevyr”.

Cei doi pui de urs au fost descoperiți într-o pădure de un cuplu care locuiește într-un sat din apropiere. Cei doi au auzit un scâncet puternic și s-au apropiat de locul de unde venea sunetul. La scurt timp, au observat puii aflați în copaci, la o înălțime considerabilă.

„Micii urși păreau speriați și neajutorați. Totuși, prima reacție de emoție s-a transformat rapid într-o înțelegere lucidă a pericolului. Roman și Ania, cunoscând bine zona și comportamentul animalelor sălbatice, și-au dat seama că în apropiere s-ar putea afla ursoaica-mamă, care, atunci când își protejează puii, poate deveni extrem de periculoasă pentru oameni. După evaluarea riscurilor, cuplul a luat singura decizie corectă în acel moment – să părăsească imediat locul”, se arată în mesajul parcului.

Ulterior, bărbatul s-a întors de mai multe ori în zonă pentru a verifica dacă puii mai sunt acolo și dacă mama lor a revenit. În a treia zi, constatând că ursoaica nu s-a întors, Roman a luat puii acasă și i-a hrănit.

Deoarece urșii sunt animale sălbatice, iar ținerea lor în condiții domestice nu este permisă, Roman a contactat administrația Parcului Național „Synevyr”, unde funcționează Centrul de reabilitare a urșilor bruni.

Puii au fost preluați de specialiști și duși la centru, unde vor avea parte de îngrijire, alimentație corespunzătoare și un proces îndelungat de adaptare.

„Micii urși sunt puțin stresați, ceea ce este absolut firesc într-o astfel de situație, însă, în general,

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina