În ultimele luni, propaganda Kremlinului a readus constant în atenția opiniei publice sistemul de rachete „Oreșnik”, prezentându-l drept o armă capabilă să schimbe cursul războiului împotriva Ucrainei. Mesajul este reluat obsesiv atât în presa de stat rusă, cât și în declarațiile oficialilor de la Moscova, fiind însoțit de amenințări voalate la adresa Ucrainei și a statelor occidentale, informează Radio Ucraina.
În realitate, dincolo de retorica propagandistică, scopul principal al Kremlinului pare să fie unul psihologic și politic, nu neapărat militar.
Directorul executiv al Centrului Ucrainean pentru Securitate și Cooperare, Dmîtro Jmailo, atrage atenția că Rusia încearcă să transforme „Oreșnik” într-un instrument de intimidare strategică, exploatând faptul că acest sistem aparține categoriei rachetelor balistice cu rază medie de acțiune – purtători de arme nucleare asupra cărora, timp de decenii, s-au concentrat principalele tratate internaționale privind controlul armamentelor.
Potrivit expertului, Moscova urmărește un obiectiv mult mai amplu decât simpla demonstrație de forță. Kremlinul încearcă să modifice percepția internațională asupra utilizării acestor sisteme de armament și să normalizeze ideea că un purtător de armă nucleară poate fi folosit în mod curent pentru lovituri convenționale împotriva unui alt stat, fără ca acest lucru să provoace o reacție internațională decisivă.
O asemenea schimbare ar reprezenta o ruptură majoră față de principiile care au stat la baza securității globale după sfârșitul Războiului Rece. Timp de decenii, echilibrul strategic s-a bazat pe faptul că armele nucleare și sistemele destinate transportării acestora aveau, în primul rând, un rol de descurajare. Rusia încearcă acum să estompeze această linie și să transforme asemenea platforme într-un instrument obișnuit al războiului convențional.
În opinia lui Dmîtro Jmailo, propaganda rusă exagerează în mod deliberat capacitățile sistemului „Oreșnik”. Fără o încărcătură nucleară, această rachetă nu reprezintă cea mai mare amenințare din arsenalul Federației Ruse. Mult mai periculoase pentru Ucraina sunt rachetele balistice și de croazieră pe care armata rusă le utilizează aproape zilnic – precum „Kalibr”, „Kinjal”, „Oniks” sau alte sisteme care și-au demonstrat deja capacitatea de a provoca distrugeri considerabile asupra infrastructurii civile și militare.
Expertul subliniază că potențialul distructiv al „Oreșnik” devine cu adevărat semnificativ doar în cazul utilizării unui focos nuclear tactic. În configurația convențională, eficiența sa este mult inferioară imaginii create de propaganda Kremlinului.
În același timp, frecvența tot mai mare a declarațiilor despre „Oreșnik”, despre presupuse noi ofensive dinspre Belarus sau despre eventuale atacuri asupra statelor baltice reflectă, în opinia analistului, dificultățile cu care se confruntă Rusia pe front. Pe măsură ce posibilitățile de a obține rezultate decisive prin mijloace convenționale se reduc, Moscova încearcă să compenseze prin presiune informațională și psihologică, lansând periodic noi scenarii de escaladare.
Strategia urmărește nu doar intimidarea populației ucrainene, ci și influențarea deciziilor politice din capitalele occidentale. Kremlinul speră că amenințările repetate cu arme considerate „excepționale” vor alimenta temerile privind o escaladare nucleară și vor reduce disponibilitatea Occidentului de a continua sprijinul militar acordat Ucrainei.
Totuși, Dmîtro Jmailo consideră că factorul esențial de descurajare rămâne neschimbat. Potrivit acestuia, dacă Federația Rusă ar fi avut posibilitatea de a utiliza arma nucleară fără consecințe strategice majore, ar fi făcut-o deja. Faptul că Moscova nu a depășit această linie demonstrează că mecanismul de descurajare exercitat de Statele Unite și de aliații occidentali continuă să funcționeze.
În aceste condiții, Kremlinul recurge la celelalte instrumente aflate la dispoziția sa – propagandă, intimidare, amenințări și demonstrații de forță – încercând să creeze impresia că dispune de arme capabile să schimbe radical evoluția războiului. În spatele acestei retorici se află însă, potrivit expertului ucrainean, dorința de a influența percepțiile și deciziile politice decât existența unei superiorități militare decisive.
BucPress
