„Pachetul școlarului” 2026: a început primirea cererilor pentru ajutorul de stat

În Ucraina a început primirea cererilor pentru acordarea ajutorului bănesc unic de la stat, „Pachetul școlarului”, în valoare de 5.000 de grivne pentru fiecare copil înscris în clasa întâi, a declarat ministrul Politicii Sociale, Familiei și Unității al Ucrainei, Denis Uliutin.

Potrivit acestuia, ajutorul de 5.000 de grivne pentru pregătirea de școală a viitorilor elevi de clasa întâi va fi acordat tuturor familiilor, fără excepție, indiferent de venit. Singura condiție este ca respectivul copil să fie înscris în clasa întâi într-o instituție de învățământ din Ucraina.

Cine are dreptul la ajutor?

Programul se aplică tuturor copiilor care merg în acest an pentru prima dată în clasa întâi, indiferent de situația financiară sau veniturile familiei.

Ministrul a precizat că forma de învățământ nu contează — poate fi vorba de o școală de stat, una privată sau de instruire în familie (individuală). Condiția esențială este ca respectivul copil să fie înregistrat oficial în sistemul electronic al Ministerului Educației și Științei din Ucraina (AICOM-2). „Pot conta pe ajutor toți cei înregistrați în sistemul de educație conform legislației. Copilul trebuie să meargă în clasa întâi, școala îl introduce în sistem, iar apoi părinții pot depune cererea”, a precizat oficialul.

Potrivit estimărilor Ministerului Politicii Sociale, în acest an aproximativ 250.000 de copii vor deveni elevi de clasa întâi în școlile ucrainene. Până în prezent, prin sistem au fost deja procesate peste 80.000 de cereri, majoritatea fiind deja verificate. „Cererile sosesc activ. Primele plăți vor începe deja în aceste zile — banii vor fi virați în conturile bancare ale părinților”, a spus Denis Uliutin.

Cum și unde pot fi cheltuiți banii?

Produsele pentru elevi pot fi achiziționate atât din magazine fizice, cât și online, care dispun de terminale de plată cu codurile MCC corespunzătoare. Pot fi atât rețele comerciale mari, cât și puncte de vânzare separate din piețe.

Banii nu pot fi retrași cash de pe card și nici transferați către un alt card — plata se realizează exclusiv prin terminal.

Cererile pentru obținerea ajutorului pot fi depuse până la 1 noiembrie.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina