Până la 600 de stentări cardiace planificate în acest an, în regiunea Transcarpatia

Locuitorii regiunii Transcarpatia vor avea acces mai larg la tratamente cardiologice moderne, inclusiv la proceduri complexe de stentare coronariană.

Potrivit șefului Administrației Militare Regionale Transcarpatia, Miroslav Bilețki, anul trecut regiunea a lansat pentru prima dată un program de stentare planificată gratuită pentru pacienții cu boală cardiacă ischemică cronică. Din bugetul regional au fost alocate 3 milioane de grivne pentru achiziționarea stenturilor coronariene. Astfel, au fost efectuate 309 stentări planificate și 34 de angioplastii.

Din 2026, stentarea planificată este inclusă în Programul de garanții medicale al Ucrainei, iar costul stenturilor este acoperit de stat. Pentru materialele medicale necesare intervențiilor complexe, însă, finanțarea rămâne o problemă.

De aceea, în acest an, din bugetul regional au fost alocate alte 5,841 milioane de grivne: 4 milioane pentru materialele necesare coronografiilor și stentărilor planificate și 1,841 milioane pentru intervențiile complexe de stentare a bifurcațiilor coronariene.

Datorită acestei finanțări, numărul intervențiilor de stentare s-a dublat față de anul trecut. Centrul Regional de Cardiologie din Transcarpatia efectuează în prezent aproximativ 75% dintre toate stentările planificate din regiune. Până la sfârșitul anului, aici sunt prevăzute 500–600 de astfel de intervenții, aproape jumătate dintre acestea fiind cazuri complexe.

Autoritățile regionale subliniază că obiectivul este ca pacienții să poată beneficia de tratamentul necesar la timp, fără să fie nevoiți să caute bani pentru intervenții sau să se deplaseze în alte regiuni ale Ucrainei.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina