În regiunea Cernăuți ar putea fi schimbate procesele de mobilizare, prin implicarea brigăzilor combatante în selecția candidaților

În regiunea Cernăuți se așteaptă schimbări în abordarea mobilizării, după modificările de personal survenite la Ministerul Apărării și la Statul Major General, a declarat, într-un amplu interviu acordat pentru trei posturi de televiziune din Cernăuți, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, în regiune se dorește implicarea reprezentanților brigăzilor combatante în selecția persoanelor cu obligații militare, pentru a se ține cont de motivația, profesia și posibilitatea de a presta serviciul într-o specialitate concretă.

Osipenko a explicat că asupra indicatorilor de mobilizare din regiune influențează, printre altele, datele statistice referitoare la bărbații care anterior au avut posibilitatea de a călători liber în străinătate. O parte dintre aceștia, după împlinirea vârstei de 25 de ani, intră în statistica persoanelor cu obligații militare, deși în realitate se pot afla în afara Ucrainei. „Vă amintiți când tinerii aveau posibilitatea să plece liber — datele statistice ale acestor tineri sunt acum luate în calcul, pentru că au împlinit deja 25 de ani. Sunt convins că o parte dintre acești tineri se află în străinătate, dar sunt numărați. Acest lucru influențează într-un fel statistica noastră”, a explicat șeful administrației.

O altă problemă menționată de Osipenko este evidența persoanelor care au dreptul la amânare, dar nu se prezintă la centrele teritoriale de recrutare și sprijin social. „Există o anumită categorie de oameni care au amânare, dar se tem să se prezinte la TȚK și SP. M-am adresat fiecărui primar de comunitate, pentru a pune ordine în evidențe, astfel încât această categorie de oameni să nu mai fie numărată”, a spus el.

Osipenko a precizat că despre situația actuală a mobilizării în regiune a raportat personal comandantului suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihailo Drapatîi. Către colaborarea cu Statul Major General este orientat și șeful centrului teritorial de recrutare și sprijin social din Cernăuți, colonelul Serghii Volkovski. „Acum așteptăm anumite schimbări. Îmi voi trimite adjunctul și conducătorul TCK și SP la Kiev, ca să prezinte imaginea reală a ceea ce se întâmplă aici, pentru ca unele abordări privind selecția oamenilor să se schimbe”, a menționat Osipenko.

Separat, șeful administrației propune schimbarea modului de selecție directă a persoanelor cu obligații militare. Potrivit acestuia, la punctele respective ar trebui să fie prezenți reprezentanți ai unităților militare dislocate în regiunea Cernăuți, printre care Brigada 82 desant-asalt separată, Brigada 10 asalt montan, Brigada 107, Garda Națională și grănicerii.

Acesta consideră, de asemenea, că reprezentanții brigăzilor combatante ar trebui să participe la selecția pentru mobilizare, întrucât tocmai ei sunt interesați ca în armată să ajungă oameni motivați și potriviți pentru o anumită activitate. „Se analizează varianta ca la selecția cadrelor pentru mobilizare să participe chiar reprezentanți ai brigăzilor combatante, pentru că ei sunt interesați ca abordarea să fie una calitativă și motivată. Când o persoană ajunge acolo, trebuie să se lucreze cu ea — ce profesie are, cu ce poate fi de folos”, a povestit șeful administrației.

Totodată, Osipenko a adăugat că procesul de completare a efectivelor militare va continua până la încheierea războiului. „Trebuie să înțelegem că băieții aflați pe linia frontului, pe pozițiile de luptă, timp de trei luni nu au cine să-i înlocuiască. Este o lipsă de oameni. Tocmai de aceea au loc procesele de completare a efectivelor. Dar și atitudinea față de oameni trebuie să fie una normală”, a adăugat șeful administrației militare regionale.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina