Ministerul Apărării al Ucrainei a prelungit perioada de admitere la instituțiile militare de învățământ. Candidații care nu au reușit să depună actele mai au timp până pe 20 august pentru a se înscrie la o instituție militară de învățământ superior, un colegiu militar sau o structură militară de învățământ din cadrul unei universități.
Potrivit noilor termene, probele de admitere și înmatricularea se vor desfășura până la 31 august.
La studii pot candida cetățenii Ucrainei cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani – tineri civili, militari, rezerviști și persoane supuse serviciului militar. Femeile beneficiază de aceleași drepturi de admitere ca bărbații, pentru specializările la care vor putea ulterior să își desfășoare serviciul militar.
Pe durata studiilor, cadeții beneficiază de indemnizație bănească, cazare, alimentație și echipament asigurate de stat și efectuează serviciul militar pe bază de contract. După absolvire, aceștia obțin o profesie și au posibilitatea de a fi încadrați în structurile Forțelor de Apărare ale Ucrainei.
Instituțiile militare pregătesc atât ofițeri, prin programe de licență cu durata de patru ani și, pentru anumite specializări veterinare, programe de masterat de șase ani, cât și sergenți și maiștri militari, prin programe de doi ani pentru obținerea calificării de bachelor profesional junior.
Autoritățile îi îndeamnă pe cei care doresc să-și lege viitorul profesional de Forțele de Apărare ale Ucrainei să profite de perioada suplimentară de admitere și să depună actele până la 20 august.
Elvira Chilaru


