Douăsprezece noi acorduri între localități din România și Ucraina, semnate la reuniunea UUR de la Constanța

Douăsprezece acorduri de colaborare între autorități locale din România și Ucraina au fost semnate în cadrul unei reuniuni organizate de Uniunea Ucrainenilor din România, în județul Constanța. Parteneriatele reunesc comunități din județele Maramureș, Satu Mare, Timiș și Suceava și din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, urmând să faciliteze dezvoltarea unor proiecte comune și accesarea fondurilor europene.

Cea de-a zecea ediție a reuniunii anuale de lucru și instruire cu tema „Strategii privind îmbunătățirea performanțelor administrațiilor publice locale și intensificarea cooperării transfrontaliere România–Ucraina–Republica Moldova” s-a desfășurat în perioada 27–30 august, în județul Constanța.

Evenimentul organizat de Uniunea Ucrainenilor din România a reunit peste 200 de reprezentanți ai administrațiilor centrale, regionale și locale, precum și parlamentari și experți din România, Ucraina și Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă semnat de deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele UUR.

Momentul central al reuniunii l-a reprezentat semnarea celor 12 acorduri de colaborare. Noile parteneriate creează cadrul pentru cooperarea directă dintre comunitățile aflate de ambele părți ale frontierei și pentru pregătirea unor proiecte comune în vederea obținerii finanțărilor europene.

De la acorduri la proiecte europene

În discursul susținut la deschiderea reuniunii, Nicolae-Miroslav Petrețchi a declarat că dezvoltarea capacității administrative a comunităților și consolidarea cooperării dintre autoritățile locale din cele trei state reprezintă priorități constante ale Uniunii Ucrainenilor din România.

Potrivit deputatului, parteneriatele facilitate în anii anteriori au început deja să producă rezultate, de la atragerea fondurilor pentru investiții până la elaborarea și implementarea unor proiecte locale.

„Zecile de acorduri semnate la ediția anterioară au reprezentat un veritabil punct de plecare pentru elaborarea unor proiecte cu beneficii reciproce, care vor aduce milioane de euro în comunitățile implicate”, a declarat președintele UUR.

În noiembrie 2025, Uniunea Ucrainenilor din România a facilitat semnarea a 26 de acorduri între unități administrativ-teritoriale din România și Ucraina. Mai multe dintre acestea au stat ulterior la baza unor proiecte depuse prin Programul Interreg NEXT Ungaria–Slovacia–România–Ucraina 2021–2027.

Printre parteneriatele transformate în propuneri de proiecte se numără cele dintre localitățile Micula și Yasinia, Socond și Yamnytsia, Culciu și Lysets, Săuca și Bedevlya, respectiv Păulești și Tysmenytsia.

Cooperarea locală și apropierea de Uniunea Europeană

Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că legăturile dintre administrațiile publice locale contribuie la consolidarea parteneriatelor strategice ale României cu Ucraina și Republica Moldova.

În opinia sa, reuniunile organizate de UUR le oferă reprezentanților comunităților din statele vecine posibilitatea de a cunoaște mai bine mecanismele administrației publice europene, arhitectura instituțională și oportunitățile de finanțare oferite de Uniunea Europeană.

Interacțiunea directă cu experți în domeniul fondurilor europene poate conduce la elaborarea unor proiecte realiste și la conturarea unei agende locale adaptate procesului de integrare europeană a Ucrainei și Republicii Moldova, a arătat deputatul.

La deschiderea reuniunii au participat reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României, ai Radei Supreme a Ucrainei, precum și ai administrațiilor județene și regionale din cele trei state. Mesaje au fost transmise, printre alții, de reprezentanți ai Ministerului român al Afacerilor Externe, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai parlamentelor României și Ucrainei și de președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor, Paul Grod.

Programul a inclus dezbateri privind cooperarea instituțională și atragerea fondurilor europene, etica și transparența în administrația publică, digitalizarea serviciilor, participarea cetățenilor la procesul decizional și valorificarea patrimoniului cultural ca resursă pentru dezvoltarea durabilă.

La încheierea reuniunii, Nicolae-Miroslav Petrețchi și-a exprimat convingerea că noile acorduri vor conduce la proiecte concrete și la consolidarea cooperării dintre România, Ucraina și Republica Moldova.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina