Atacurile rusești au provocat victime și pagube în mai multe regiuni ale Ucrainei

Atacurile rusești asupra mai multor regiuni ale Ucrainei s-au soldat cu cel puțin un mort și zeci de răniți, între care copii, precum și cu pagube la locuințe, clădiri administrative, spații comerciale și infrastructură civilă.

În regiunea Kiev, în urma unui atac rusesc asupra raionului Borispil, un bărbat a fost rănit de schije și transportat la spital. Potrivit șefului Administrației Militare Regionale Kiev, Timur Tkacenko, citat de 24tv.ua,  atacul a provocat pagube unor spații de depozitare, unei clădiri administrative, unui magazin și mai multor construcții comerciale provizorii.

La fața locului intervin serviciile operative, care documentează consecințele atacului și evaluează amploarea pagubelor. Autoritățile regionale au îndemnat populația să nu ignore semnalele de alarmă aeriană și să se adăpostească în spații sigure.

Potrivit autorităților, regiunea Kiev a fost atacată și în dimineața zilei de 2 septembrie. În raionul Bucea au fost avariate o locuință privată și spații de depozitare, iar în raioanele Brovarî și Borispil au fost raportate, de asemenea, pagube la obiective civile. Două persoane au fost rănite: un bărbat a suferit o plagă provocată de schije la coapsă, iar o femeie a fost rănită la braț și umăr.

La Odesa, bilanțul victimelor atacului rusesc din noaptea de 3 septembrie a ajuns la 17 persoane, între care trei copii, potrivit Poliției Naționale a Ucrainei, citată de Ukrinform. Autoritățile continuă verificarea datelor privind numărul exact al victimelor.

O lovitură a vizat un bloc de locuințe cu 21 de etaje. Au fost avariate 20 de apartamente situate între etajele 10 și 17, precum și mai multe autovehicule.

Polițiștii aflați la fața locului documentează consecințele atacului, colectează probe, audiază martorii, acordă sprijin populației și asigură ordinea publică. Anterior, autoritățile anunțaseră că opt persoane fuseseră rănite în urma atacului asupra Odesei.

Orașul Zaporijjea a fost atacat în cursul nopții și în dimineața zilei de 3 septembrie. Potrivit șefului Administrației Militare Regionale, Ivan Fedorov, o dronă rusească a lovit o clădire nerezidențială, provocând distrugeri și un incendiu. Nu au fost raportate victime. Ulterior, Fedorov a precizat că fumul observat de locuitori provenea de la incendiul izbucnit în urma atacului. Potrivit acestuia, focul s-a manifestat pe o suprafață deschisă.

În regiunea Ternopil, în dimineața zilei de 3 septembrie, autoritățile au raportat, de asemenea, o amenințare aeriană, potrivit gazeta-misto.te.ua. Șeful Administrației Militare Regionale, Taras Pastuh, a anunțat că în zonă au fost observate două drone de tip reactiv, aflate la sud de Ternopil, și a îndemnat populația să se adăpostească și să nu ignore semnalele de alarmă aeriană.

În regiunea Dnipropetrovsk, forțele ruse au efectuat, începând din seara precedentă, peste 20 de atacuri asupra a trei raioane, notează UA.NEWS. Potrivit autorităților locale, au fost utilizate bombe aeriene, drone și artilerie. O întreprindere a fost avariată.

În regiunea Herson, atacurile rusești din ultimele 24 de ore s-au soldat cu un mort și 16 răniți, potrivit șefului Administrației Militare Regionale, Oleh Prokudin. În urma bombardamentelor au fost avariate trei blocuri de locuințe, șase case particulare, o clădire administrativă, un punct de distribuire a ajutorului umanitar, utilaje agricole și mai multe autoturisme. Autoritățile locale și serviciile de intervenție continuă să evalueze consecințele atacurilor și să ofere asistență populației afectate.

În noaptea de 3 septembrie, începând cu ora 18:00 a zilei de 2 septembrie, forțele ruse au lansat asupra Ucrainei 163 de drone de atac, inclusiv aparate de tip Shahed. Dronele au fost lansate din direcțiile Millerovo, Orel, teritoriile ocupate temporar din regiunea Donețk și localitatea Hvardiiske din Crimeea ocupată.

Potrivit datelor de la ora 08:30, apărarea antiaeriană ucraineană doborâse sau neutralizase 135 de ținte aeriene. Atacul aerian a fost respins de aviația ucraineană, trupele de rachete antiaeriene, unitățile de război electronic și forțele de sisteme fără pilot, precum și de grupurile mobile de foc ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei.

Leonid Parpauț

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina