În școlile din regiunea Cernăuți vor fi efectuate verificări neplanificate pentru a evalua modul în care este organizată alimentația gratuită a elevilor. Controalele au fost dispuse după ce unii părinți au reclamat calitatea și aspectul mâncării oferite copiilor într-una dintre școlile din Cernăuți. Despre aceasta a anunțat șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osipenko, informează audiovizualul public Suspilne.
Potrivit oficialului, în legătură cu situația semnalată la școala din Cernăuți a fost inițiată o verificare de serviciu. În paralel, în școlile din regiune vor fi efectuate vizite de monitorizare pentru a evalua modul în care sunt respectate cerințele privind alimentația elevilor.
În cadrul acestor verificări vor fi examinate documentele referitoare la organizarea alimentației, dar și felurile de mâncare servite efectiv copiilor. În cazul în care vor fi depistate nereguli, informațiile vor fi transmise organelor de drept pentru a fi luate măsurile prevăzute de lege.
Situația a devenit publică în seara zilei de 2 septembrie, după ce utilizatorul Facebook Vitalii Oleinik a publicat fotografii cu prânzul oferit elevilor unei școli din Cernăuți. Potrivit autorului postării, elevilor din clasele superioare li s-au oferit bucăți de pâine și budincă, morcovi, ceai și o prună. Fotografiile au stârnit reacții și au generat discuții privind calitatea și cantitatea alimentelor oferite în cadrul programului de alimentație gratuită.
Reprezentanții Direcției pentru Educație a Consiliului Orășenesc Cernăuți au anunțat că au contactat compania care asigură alimentația elevilor din instituția respectivă și au discutat situația cu administrația școlii.
Potrivit direcției pentru educație, aspectul și calitatea mâncării servite copiilor sunt inacceptabile. Autoritățile orașului atrag, totodată, atenția asupra creșterii semnificative a numărului de elevi care beneficiază în prezent de alimentație gratuită în școli.
Astfel, la 2 septembrie, în școlile din comunitate au beneficiat de alimentație gratuită peste 26.000 de elevi. Spre comparație, anul trecut, numărul copiilor care primeau zilnic hrană gratuită era cuprins între 8.000 și 10.000.
Creșterea de peste două ori a numărului de beneficiari a dus la o majorare considerabilă a volumului de muncă pentru bucătăriile școlare și pentru personalul implicat în pregătirea și distribuirea meselor.
Autoritățile urmează să verifice dacă această creștere a numărului de beneficiari a afectat organizarea procesului de alimentație și respectarea standardelor de calitate.
Rezultatele verificărilor vor permite stabilirea circumstanțelor în care a fost oferită masa reclamată și, dacă va fi cazul, luarea unor măsuri pentru remedierea situației.
BucPress


