Regiunea Cernăuți: Pentru 120 de instituții de învățământ noul an școlar urmează să înceapă în regim online
Din cauza lipsei de adăposturi antiaeriene un număr de 120 de unități de învățământ din regiunea Cernăuți ar putea începe noul an școlar fără prezența fizică a elevilor. Alte 200 de școli din ținut urmează să organizeze procesul educațional în format mixt. Despre acest lucru a comunicat Oxana Sacrier, șefa Departamentului de Învățământ din regiunea Cernăuți.
„În cazul în care școala are 500 de elevi, iar adăpostul antiaerian este proiectat doar pentru 100, atunci vor face cursuri în format fizic numai 100 de elevi. Restul vor studia cursurile de învățământ la distanță (online)”, a spus Oxana Sacrier.
În primul rând, în activitățile educaționale care impun prezența fizică vor fi implicați elevii claselor 1-4. Ceilalți, în cazul lipsei spațiului de adăpost, vor studia în format fizică pe rând.
Amintim că Ministerul Învățământului și Științei al Ucrainei planifică să înceapă noul an școlar la 1 septembrie, în funcție de situația de securitate din regiune și de disponibilitatea adăposturilor anti-bombe în școli.
Urmăriți-ne pe Telegram