Cernăuți: Monumentul soldatului „eliberator” va fi mutat în Cimitirul de pe strada Zelena
Monumentul soldatului sovietic de pe Piața Soborna din Cernăuți va fi demontat și mutat în Cimitirul vechi de pe strada Zelena.
Despre acest lucru a comunicat recent primarul orașului Cernăuți, Roman Kliciuk, în cadrul unei conferințe de presă, transmite BucPress.
„Demontarea monumentului este o procedură complicată. Mai întâi trebuie creată o comisie pe lângă Consiliul Orășenesc, apoi trebuie să transmitem documentele necesare către administraţia militară, iar de acolo vor fi adresate Ministerului Culturii, căci este vorba de un obiectiv al patrimoniului cultural. Dacă monumentul va fi, pur şi simplu, distrus, funcţionarii de la minister vor fi traşi la răspundere penală”, a explicat primarul adăugând că situația din jurul monumentul a fost discutată cu veteranii de război.
„Vom face totul în mod civilizat. Inițial, s-a planificat crearea unui muzeu al totalitarismului, dar deocamdată s-a convenit asupra mutării monumentului în cimitirul de pe strada Zelena. Vom încerca să facem acest lucru cât mai curând posibil. S-au găsit chiar şi mecenaţi care sunt gata să finanţeze aceste lucrări”, a adăugat edilul.
De menționat că în cimitirul vechi de pe strada Zelena din Cernăuți există un memorial închinat ostașilor și martirilor români.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram